MyWIZ - Business în cloud
MMSS va avea un sistem informatic integrat și o platformă de interoperabilitate și interconectare a bazelor de date între minister și instituțiile din subordine

MMSS va avea un sistem informatic integrat și o platformă de interoperabilitate și interconectare a bazelor de date între minister și instituțiile din subordine

Telex » Știri 24 mai 2022  

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), în parteneriat cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), va dezvolta un sistem informatic integrat, care va asigura managementul optim al tuturor informațiilor din domeniile de activitate specifice MMSS, în cadrul proiectului „HUB de Servicii MMSS - SII MMSS”. Potrivit unui comunicat al MMSS, aproximativ 100 de reprezentanți ai administrației publice centrale și locale din domeniul serviciilor sociale au participat astăzi la evenimentul de lansare a proiectului, în cadrul căruia au fost prezentate obiectivele, etapele și modul de implementare.

Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea unui sistem informatic integrat și a unei platforme de interoperabilitate și interconectare între minister și instituțiile din subordinea/sub autoritatea/în coordonarea sa și alte instituții la nivel central și local, în vederea optimizării fluxului de depunere a documentelor și de soluționare a solicitărilor venite din partea cetățenilor și mediului de afaceri.

Potrivit MMSS, unul dintre obiectivele specifice ale proiectului îl reprezintă furnizarea de servicii electronice care să creeze: facilități de depunere online a cererilor de beneficii de asistență socială și servicii sociale, prin intermediul unui singur punct de contact cu cetățeanul – portalul MMSS, modulul e-Asistență Socială; posibilitatea de consultare online a dosarelor de către orice cetățean sau întreprindere; constituirea dosarelor electronice ale beneficiarilor de servicii sociale; optimizarea și modernizarea activității specialiștilor, prin implementarea unui modul de management de caz, inclusiv culegerea/introducerea de date prin terminale mobile, modul care va permite, totodată, consolidarea diverselor formulare electronice și crearea bazelor de date electronice interoperabile pentru diferitele tipuri de servicii.

Un alt obiectiv este crearea unui instrument informatic de verificări încrucișate, care să asigure mecanisme de prevenție, de semnalare automată a suspiciunii de fraudă, și care să furnizeze date corecte puse la dispoziția celor care gestionează fondurile publice destinate indemnizațiilor sociale, beneficiilor sociale, pensiilor, ajutorului de șomaj, prestării serviciilor sociale, acordării ajutoarelor etc., în domeniile de activitate specifice MMSS și, totodată, obținerea unor rapoarte optimizate pentru fundamentarea deciziilor și politicilor din domeniile muncă, familie și protecție socială, la nivel național.

Cel de-al treilea obiectiv specific vizează asigurarea interoperabilității sistemelor informatice în plan intern (între departamentele MMSS și instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS), național (între MMSS, instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS și alte instituții centrale și locale) și european (cu sisteme omoloage de la nivel European, cu Registrele Europene), astfel încât să se asigure gestionarea unitară a informațiilor cu privire la beneficiarii de drepturi de securitate socială acordate acestora din fonduri publice.

Principalul rezultat al proiectului îl va constitui, potrivit instituției, „implementarea sistemului informatic integrat, care va asigura managementul optim al tuturor informațiilor din domeniile de activitate ale MMSS, corelate cu evenimentele de viață specifice. În acest fel, interacțiunea cetățeanului cu ministerul, dar și cu instituțiile din subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS, se va putea desfășura în mediul online printr-un singur punct de contact – portalul MMSS”.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de circa 133,136 milioane lei, din care 112,280 milioane lei reprezintă valoarea cofinanțării UE. Proiectul urmează să fie implementat până la 28 decembrie 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.