MMSS: Venitul Minim de Incluziune va fi implementat de la 1 ianuarie 2024
Telex » Știri
8 decembrie 2023
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), împreună cu Banca Mondială și cu sprijinul autorităților locale din întreaga țară vor implementa, de la 1 ianuarie 2024, Venitul Minim de Incluziune (VMI), potrivit unei postări pe Facebook a Ministerului, relateaxă Agerpres. Conform sursei citate, beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie. Este un program focalizat pe cei vulnerabili care înlocuiește Venitul Minim Garantat și Alocația pentru Susținerea Familiei.
Ministerul precizează că, în acest fel, se reduce birocrația, dar cresc și beneficiile pentru persoanele vulnerabile vizate. "Copiii din familiile beneficiare de Venit Minim de Incluziune trebuie înscriși la școală și vor beneficia automat și de bursa socială. Beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie pentru că, odată cu beneficiile, cresc și responsabilitățile. Cei apți de muncă primesc sprijin din partea statului, dar sunt și încurajați să își găsească un serviciu", subliniază sursa citată.
Venitul Minim de Incluziune se acordă și pentru vârstnicii instituționalizați care îndeplinesc condițiile de eligibilitate. Aceștia vor deveni astfel automat și asigurați în sistemul de sănătate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc