MNAR: Bilete gratuite și reduceri pentru noi categorii de public
Telex » Știri 30 octombrie 2020
Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) anunţă, de la 1 noiembrie, o serie de noutăţi, printre care se numără acces gratuit pentru mai multe categorii de public, bilete cu valabilitate extinsă şi abonamente pentru evenimentele organizate de muzeu sau programe de educaţie muzeală şi Masterclass.
„Am analizat tendinţa de vizitare din ultimii ani şi ţinem cont de ceea ce îşi doresc vizitatorii noştri. În acest sens, ne-am propus să acordăm acces gratuit publicului nostru ţintă. Se vor bucura de gratuitate, pe tot parcursul anului, toţi elevii şi studenţii la arte vizuale (arte plastice şi istoria artei), arhitectură, teatru, film, conservator, dar şi toţi artiştii vizuali, precum şi pensionarii care au activat în domeniul cultural artistic. Totodată, încurajăm vizitele la muzeu pentru copii şi acordăm reduceri de 50% pentru adulţii care îi însoţesc şi de 25% pentru grupuri. (…) Muzeul este al comunităţii, ne dorim să fim aproape de toţi cei care fac parte din mediul artistic şi împreună să contribuim la educarea şi dezvoltarea creativă a tuturor generaţiilor”, a declarat Cristina Verona, manager interimar al MNAR.
Persoanele care beneficiază de intrare liberă la MNAR şi la muzeele satelit (Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian, Muzeul Theodor Pallady), conform noii grile tarifare, sunt: preşcolari, elevi etnici români din afara graniţelor ţării - bursieri ai statului român, persoane cu handicap, veterani de război, membri I.C.O.M., I.C.O.M.O.S., angajaţi ai instituţiilor muzeale din România, ai Ministerului Culturii şi ai serviciilor deconcentrate ale acestuia, delegaţii oficiale, copii până la 18 ani în perioada vacanţelor, elevi şi studenţi la arte vizuale (arte plastice şi istoria artei), arhitectură, teatru, film, conservator, artişti vizuali pe baza unui document doveditor, posesori de carduri Euro 26#, cu vârsta de până la 30 de ani, fiecare zi de 26 din fiecare lună, atunci când aceasta nu cade într-o zi când instituţia este închisă pentru public, toate categoriile de public, o zi în fiecare lună (prima zi de miercuri), pensionari care au activat minimum 10 ani în domeniul cultural artistic. De asemenea, rămâne în vigoare „Miercurea gratuită”, programul prin care MNAR oferă intrare liberă tuturor persoanelor în prima zi de miercuri a fiecărei luni.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial