MNLR | Atelierul „Traducător pentru o zi”

MNLR | Atelierul „Traducător pentru o zi”

Numărul 15, 17-23 apr. 2024  »  Roza vânturilor

Asociația Română a Traducătorilor Literari (ARTLIT) îi invită pe cei interesați sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00, la atelierul „Traducător pentru o zi”, susținut de traducătoarea Monica Manolachi.

„A șaptea ediție a atelierului va avea loc la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8), unde sunt bineveniți traducătorii începători, cei profesioniști sau pur și simplu cei curioși să încerce cu creionul pe hârtie transpunerea câtorva rânduri, idei, subtilități și stări în limba română. Monica Manolachi propune mai multe tipuri de poeme de tradus din limba engleză în limba română. De asemenea, va aduce în discuție resurse și practici specifice pentru traducerea de poezie”, menționează organizatorii, într-un comunicat.

Monica Manolachi este traducătoare, poetă și lector la Universitatea din București. Din limbile engleză și spaniolă a tradus poezie, ficțiune, literatură pentru copii și adolescenți, filosofie, psihologie, istorie etc. Este autoarea studiului Performative Identities in Contemporary Caribbean British Poetry (2017) și a numeroase articole despre literatura anglofonă și română.

„Am selectat poeme diferite între ele ca stil și formă, pentru a vedea ce se poate face în fiecare caz. Unele poeme cu vers alb pot părea ușor de tradus, dar nu sunt mereu așa, din diferite motive. În schimb, unele poeme cu anumite restricții pot părea la început greu de tradus, dar nu imposibil dacă știm cum să le abordăm. Este vorba de poeme prezente în volume de proză pentru adolescenți (Lewis Carroll, Robert Louis Stevenson) și de poezie contemporană anglofonă (britanică, irlandeză, caraibă), publicate în românește în ultimii ani”, a declarat Monica Manolachi.

Cei care doresc să ia parte la seminar trebuie să trimită un e-mail la adresa artlit@artlit.ro pentru a primi poeziile înainte de atelier.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.