MNLR | Expoziție consacrată lui Camil Petrescu, la 130 de ani de la nașterea scriitorului
Numărul 14, 10-16 apr. 2024 » Roza vânturilor
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) inaugurează, la sediul din str. Nicolae Crețulescu nr. 8, o expoziție consacrată lui Camil Petrescu (9/22 aprilie 1894 – 14 mai 1957), la 130 de ani de la nașterea scriitorului. La eveniment vor lua cuvântul: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Eugenia Oprescu, Șef Secție Patrimoniu, Alexandru Dumitriu, redactor.
„Vizitatorii vor putea descoperi o parte substanțială a laboratorului de creație camilpetrescian, redat prin manuscrisele – originale și facsimilate – din patrimoniul MNLR. Documentele cuprind pagini literare (proză, dramaturgie, poezie), studii, însemnări publicistice, note zilnice, scenarii cinematografice. Acestora li se adaugă corespondența primită (scrisori de la Constantin Rădulescu-Motru, Mihail Sebastian, Zaharia Stancu) și expediată (epistole către Martha Bibescu, Cella Serghi, Lucia Demetrius, Camil Baltazar). Vor fi, de asemenea, expuse volume cu dedicații oferite de Camil Petrescu, precum și o bogată secțiune iconografică. Alt portret va fi schițat prin amintiri… olografe ale unor confrați despre autorul romanelor Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (I-II, 1930) și Patul lui Procust (I-II, 1933). Un manuscris al istoricului literar Dumitru Micu va aduce în prim-plan o fațetă mai puțin cunoscută a personalității lui Camil Petrescu: aceea de director, sub pseudonimul N. Grămătic, al publicației Foot-ball național («singura revistă consacrată exclusiv foot-ballului»), apărute în două serii, în anii 1930”, menționează MNLR, într-un comunicat.
Expoziția va fi deschisă până la 5 mai 2024 și poate fi vizitată de marți până duminică, între 10.00 și 18.00.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc