Modernizarea sistemului european de transport
Numărul 19-20, 22 mai - 4 iunie 2018 » Lumea în care trăim
O strategie anticipativă în materie de mobilitate conectată și automatizată
Comisia Europeană (CE) a propus zilele trecute un set de măsuri de modernizare a sistemului european de transport, măsuri al căror obiectiv este de a permite tuturor cetățenilor europeni să beneficieze de trafic mai sigur, vehicule mai puțin poluante și mai multe soluții tehnologice avansate, sprijinind, în același timp, competitivitatea industriei din UE. „În acest scop, noile iniţiative includ o politică integrată pentru viitorul siguranței rutiere și măsuri de siguranță pentru vehicule și infrastructură; pentru prima oară, standarde în materie de CO2 pentru vehiculele grele; un plan de acțiune strategic pentru dezvoltarea și producerea de baterii în Europa și o strategie anticipativă în materie de mobilitate conectată și automatizată”, se precizează într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles. „Mobilitatea traversează o nouă graniță tehnologică. Cu acest ultim set de propuneri în cadrul uniunii energetice, ajutăm industria noastră să rămână în prim plan. Prin furnizarea de soluții tehnologice esențiale la scară largă, inclusiv baterii durabile, precum și prin implementarea infrastructurii esențiale, de asemenea, vom ajunge mai aproape de îndeplinirea unui triplu obiectiv: zero emisii, zero congestionare a traficului și zero accidente”, a declarat vicepreședintele CE responsabil cu uniunea energetică, Maroš Šefčovič. Recentele iniţiative urmăresc să asigure o tranziție lină către un sistem de mobilitate sigur, curat, conectat și automatizat:
Noile modele de vehicule, echipate cu dispozitive avansate de siguranță
Deși numărul accidentelor rutiere mortale a scăzut la mai puțin de jumătate față de anul 2001, 25.300 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile Uniunii Europene în 2017 și alte 135.000 de persoane au fost rănite grav. În acest context, CE adoptă o serie de măsuri cu o puternică valoare adăugată pentru UE, pentru a contribui la asigurarea siguranței rutiere. Comisia propune ca noile modele de vehicule să fie echipate cu dispozitive avansate de siguranță, cum ar fi frânarea de urgență avansată sau sistemul de asistență la menținerea benzii de rulare pentru automobile și sistemul de detectare a pietonilor și a cicliștilor, destinat camioanelor. În plus, CE ajută statele membre să identifice sistematic sectoarele rutiere periculoase și să canalizeze mai bine investițiile. „Aceste două măsuri ar putea salva până la 10.500 de vieți și ar putea evita aproape 60.000 de vătămări grave în perioada 2020-2030, contribuind astfel la obiectivul pe termen lung al UE de a se apropia cât mai mult posibil de obiectivul zero decese și vătămări grave până în 2050 («Viziunea Zero»)”, se menţioneazăîn comunicat.
În premieră, standarde de emisii de CO2 pentru vehiculele grele
Comisia își finalizează agenda pentru un sistem de mobilitate cu emisii scăzute, stabilind pentru prima dată standarde de emisii de dioxid de carbon (CO2) pentru vehiculele grele. În 2025, emisiile medii de CO2 generate de noile camioane vor trebui să fie cu 15% mai mici decât în 2019. Pentru 2030, este propus un obiectiv orientativ de reducere cu cel puțin 30% față de 2019. Aceste obiective sunt în concordanță cu angajamentele asumate de UE în cadrul Acordului de la Paris și vor permite societăților de transport - în special IMM-urilor - să realizeze economii semnificative datorită consumului mai mic de combustibil (25.000 euro pe parcursul a cinci ani). Pentru a permite reduceri suplimentare ale emisiilor de CO2, Comisia facilitează conceperea de camioane mai aerodinamice și continuă să îmbunătățească etichetarea pneurilor. În plus, Comisia propune un plan de acțiune cuprinzător pentru baterii, care va contribui la crearea unui „ecosistem” sustenabil și competitiv al bateriilor în Europa.
Un mediu complet digitalizat pentru schimbul de informații în sectorul transportului de marfă
Autoturismele și alte vehicule sunt din ce în ce mai des echipate cu sisteme de asistență a șoferului, iar vehiculele complet autonome sunt pe cale să intre pe piață. Astăzi, Comisia propune o strategie care are ca scop să facă din Europa un lider mondial în domeniul sistemelor de mobilitate complet automatizate și conectate. Strategia vizează un nou nivel de cooperare între utilizatorii drumurilor, care ar putea aduce beneficii enorme pentru sistemul de mobilitate în ansamblul său. Transportul va fi mai sigur, mai curat, mai ieftin și mai accesibil pentru persoanele în vârstă și pentru persoanele cu mobilitate redusă. În plus, Comisia propune să se stabilească un mediu complet digitalizat pentru schimbul de informații în sectorul transportului de marfă. Acest lucru va reduce birocrația și va facilita fluxurile de informații digitale pentru toate operațiunile logistice.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial