Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Modificări la Codul de procedură fiscală

Modificări la Codul de procedură fiscală

Telex » Știri 29 decembrie 2022  

UPDATE: OUG nr.188/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și pentru modificarea OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.272 din 29 decembrie 2022.

Guvernul a aprobat o OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și pentru modificarea OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În vederea implementării jalonului "Intrarea în vigoare a cadrului legal incident domeniului de activitate al structurilor de control fiscal" din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), asumat de ANAF, cu termen de implementare trimestrul IV al anului 2022, prin noul act normativ se stabilesc următoarele măsuri:

● transmiterea de către organul de inspecție fiscală a notificărilor de conformare către contribuabilii/plătitorii prezumtivi a fi selectați pentru efectuarea inspecției fiscale, în scopul reanalizării situației fiscale personale și, eventual, de a declara și a corecta declarațiile fiscale, ca o metodă alternativă de management al riscului. Această măsură are în vedere încurajarea conformării voluntare la declararea veniturilor de către contribuabili, pe de o parte, iar, pe de altă parte, este o aliniere a legislației fiscale la bunele practice existente la nivel internațional;

● transmiterea de către organul competent cu efectuarea verificării situației fiscale personale a unor notificări de conformare voluntară persoanelor fizice identificate cu risc fiscal, similar cu notificarea de conformare în procedura de inspecție fiscală;

● instituirea unui alt mecanism de conformare voluntară a contribuabililor/plătitorilor, prin comunicarea de către organul fiscal, la cererea contribuabilului/plătitorului, a clasei/subclasei de risc în care a fost încadrat contribuabilul/plătitorul respectiv (această măsură se va aplica din 1 ianuarie 2026);

● în cazul verificării situației fiscale personale a unei persoane fizice, analiza de risc urmează să fie făcută de către structura de la nivelul aparatului central al ANAF;

● stabilirea elementelor definitorii ale controalelor specifice activității de control antifraudă efectuate de organele de control antifraudă fiscală, astfel încât să nu existe confuzii între diferitele tipuri de controale și să existe o terminologie unitară la nivelul legislației conexe;

● centralizarea, la nivel național, a activității de analiză de risc, precum și a activității de inspecție fiscală, organele de inspecție fiscală urmând să aibă competență de efectuare a inspecției fiscale pe întreg teritoriul țării, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal din cadrul ANAF;

● introducerea posibilității contribuabilului/plătitorului de a solicita emiterea deciziei de impunere provizorie după împlinirea a jumătate din durata legală de efectuare a inspecției fiscale (de exemplu, după 90 de zile în cazul marilor contribuabili ori 45 de zile în cazul contribuabililor mijlocii) în situația în care acesta nu a fost informat de către organul de inspecție fiscală cu privire la finalizarea unei perioade fiscale și a unui tip de obligație fiscală;

● menționarea expresă a posibilității organelor de control antifraudă de a efectua verificarea documentară pe întreg teritoriul țării, pentru simetrie cu competența de efectuare a inspecției fiscale pe întreg teritoriul țării;

● clarificarea modalității de desfășurare a verificării documentare, prin introducerea unor reguli care să prevadă perioadele ce pot fi supuse verificării documentare în funcție de riscul fiscal identificat, modalitatea de comunicare în cadrul procedurii care se va realiza, de regulă, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, dar și obligațiile fiscale ce pot face obiectul acestei proceduri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.