Modificări la formularul 205 – „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit”
Numărul 5, 7-13 feb. 2024 » Curier legislativ
Prin OPANAF nr. 154/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 100 din 2 februarie 2024, a fost modificat OPANAF nr.179/2022, aducându-se amendamente modelului și conținutului formularului 205 "Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit". ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin Legea nr.142/2022 au fost aduse modificări și completări Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal care au vizat, printre altele, reglementarea obligației de reținere la sursă a impozitului pe veniturile sub forma câștigurilor din transferul titlurilor de valoare și instrumente financiare derivate.
Astfel, entitățile prevăzute la art.96^1 alin.(1) din Codul fiscal au obligația reținerii la sursă a impozitului pe venit, declarării și plății acestuia până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut atât pentru veniturile obținute din România, cât și pentru cele obținute din străinătate, impozitul fiind final. Impozitul se stabilește în funcție de perioada de deținere a titlurilor de valoare/instrumentelor financiare derivate (deținute o perioadă mai mare de 365 de zile, inclusiv/deținute o perioadă mai mică de 365 de zile), prin aplicarea cotei de impunere de 1% sau 3% asupra fiecărui câștig.
Pentru impozitul reținut la sursă, entitățile au obligația depunerii formularului 205 până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent, pentru anul expirat, la organul fiscal competent.
De asemenea, potrivit art.96^1 alin.(2) din Codul fiscal, entitățile prin care sunt efectuate transferuri ale aurului de investiții, au obligația să depună anual, până la termenul menționat, formularul 205 privind totalul câștigurilor/pierderilor, pentru fiecare contribuabil.
Formularul 205 se depune de entitățile prevăzute la art.96^1 alin.(1) din Codul fiscal atât pentru contribuabilul persoană fizică nerezidentă care nu face dovada rezidenței într-un stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, cât și pentru contribuabilul persoană fizică nerezidentă care face dovada rezidenței într-un stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri.
Totodată, potrivit Legii nr.376/2022 pentru modificarea și completarea OUG nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, sumele provenite din încasarea bacșișului de către salariați sunt calificate ca venituri din alte surse și se supun regimului fiscal prevăzut de titlul IV ”Impozitul pe venit” Capitolul X ”Venituri din alte surse” din Codul fiscal. Impozitul pe venit datorat de salariat se reține la sursă la momentul distribuirii bacșișului de către plătitorii de venituri și se achită la bugetul de stat, potrivit art.115 din Codul fiscal.
În acest context, prin noul act normativ, s-au stabilit, în principal, următoarele:
▪ declararea bazei de calcul și a impozitului reținut, în cazul titlurilor de valoare și instrumentelor financiare derivate, distinct, în funcție de perioada de deținere a acestora, pe fiecare beneficiar de venit. În cazul transferului aurului de investiții, entitățile declară totalul câștigurilor/pierderilor, pentru fiecare beneficiar de venit;
▪ eliminarea din formularul 205 a col.7 ”Țara din care s-a obținut venitul” din tabelul de la capitolul IV, întrucât impozitul pe venitul din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate este final, iar beneficiarii venitului nu au obligația declarării câștigului net anual/pierderii nete anuale în declarația unică;
▪ evidențierea sumelor provenite din încasarea bacșișului de către salariați, distinct, pe fiecare beneficiar de venit.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice