Modificări la formularul tipizat „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor” utilizat în activitatea de verificare a situației fiscale personale
Numărul 42, 26 oct. - 1 nov. 2022 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 1.037 din 25 octombrie 2022 a fost publicat OPANAF nr. 1.842/2022 privind modificarea OPANAF nr. 1.036/2021 pentru aprobarea formularului tipizat „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor” utilizat în activitatea de verificare a situației fiscale personale. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că verificarea situației fiscale personale cu privire la impozitul pe venit reprezintă ansamblul activităților desfășurate de organul fiscal având ca obiect examinarea totalității drepturilor și a obligațiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie și a altor elemente relevante pentru stabilirea situației fiscale reale a persoanei fizice verificate și se realizează în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile OPANAF nr. 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor și a procedurii de aplicare a acestora.
Potrivit prevederilor art. 336 alin. (1), lit. s) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nerespectarea de către persoana supusă verificării situației fiscale personale a obligației de a depune declarația de patrimoniu și de venituri, potrivit art. 138 alin. (7), constituie contravenție și se sancționează cu amendă conform art. 336 alin. (2), lit. i) din același act normativ.
Prin OPANAF nr. 1286/2022 pentru modificarea OPANAF nr. 2778/2020, a fost extinsă competența de exercitare a verificării situației fiscale personale și la structurile de inspecție fiscală persoane fizice din cadrul unităților subordonate direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice ( până la emiterea acestui ordin competente în exercitarea verificării situației fiscale personale fiind Direcția generală control venituri persoane fizice din cadrul aparatului propriu al ANAF și serviciile de verificări fiscale din cadrul aparatului propriu al direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice).
În acest context, a fost promovat noul act normativ, respectiv OPANAF nr. 1842/2022, pentru a reglementa modul de tipărire a formularului menționat în concordanță cu noile reglementări cu privire la competența de exercitare a verificării situației fiscale personale și a activităților preliminare acesteia și de a stabili în sarcina structurilor de inspecție fiscală persoane fizice din cadrul unităților subordonate direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice obligația ducerii la îndeplinire a prevederilor acestui ordin.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice