Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Modificări la Instrucțiunile de completare a documentului administrativ în format electronic (e-DA) utilizând aplicația EMCS-RO-Mișcări de control al mișcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv/de scutire/exceptare de accize

Modificări la Instrucțiunile de completare a documentului administrativ în format electronic (e-DA) utilizând aplicația EMCS-RO-Mișcări de control al mișcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv/de scutire/exceptare de accize

Telex » Știri 4 ianuarie 2021  

În Monitorul Oficial nr. 1.309 din 30 decembrie 2020 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 4.156/2020 pentru modificarea Instrucțiunilor de completare a documentului administrativ în format electronic (e-DA) utilizând aplicația EMCS-RO-Mișcări de control al mișcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv/de scutire/exceptare de accize, aprobate prin Ordinul ANAF nr. 2.901/2016. Potrivit noului actului normativ, la capitolul consacrat completării și transmiterii raportului de primire, a fost modificată, la punctul 67 alin. 2, litera a), stipulându-se că primitorul are obligaţia: „a) să păstreze produsele la locul de recepție pentru o posibilă verificare din partea autorității vamale de destinație, care, în urma analizei de risc sau selecției aleatorii, informează primitorul prin intermediul sistemului informatizat în legătură cu oportunitatea efectuării/neefectuării controlului, în conformitate cu pct. 88. În cazul în care primitorul este informat în legătură cu efectuarea controlului, acesta are posibilitatea de a descărca produsele din mijlocul de transport. Autoritatea vamală competentă va proceda la identificarea mărfurilor prin numărare, cântărire, măsurare, ținând cont inclusiv de stocul inițial dacă în depozite/rezervoare se găsesc mărfuri similare. După informarea privind efectuarea controlului, controlul mărfurilor la destinație se efectuează cel mai târziu până la ora 12 din următoarea zi lucrătoare”.

De asemenea, urmare a modificărilor survenite prin acest Ordin, punctul 68 va avea următorul cuprins: „Primitorul destinatar scutit de la plata accizelor în sensul art. 395 din Codul fiscal are obligația să anunțe sosirea produselor accizabile la autoritatea vamală de destinație, la momentul primirii produselor accizabile în regim suspensiv de accize și să păstreze produsele la locul de recepție pentru o posibilă verificare din partea autorității vamale de destinație, care, în urma analizei de risc sau selecției aleatorii, informează primitorul în legătură cu oportunitatea efectuării controlului fizic la destinație, prin orice mijloace de comunicare. După informarea privind efectuarea controlului, controlul mărfurilor la destinație se efectuează cel mai târziu până la ora 12 din următoarea zi lucrătoare”.

Totodată, potrivit Ordinului ANAF nr. 4156/2020, în urma rezultatului analizei de risc efectuate, autoritatea vamală de destinație informează primitorul în legătură cu efectuarea/neefectuarea controlului prin intermediul sistemului EMCS-RO-Mișcări.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.