Modificări la modelul-cadru al contractului individual de muncă
Numărul 27-28, 28 iul. - 10 aug. 2021 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 712 din 19 iulie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 585/2021 al MMPS privind modificarea și completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la OMMSS nr. 64/2003.
Potrivit actului normativ, atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă, cu excepția microîntreprinderilor cu până la 9 salariați, definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, care vor completa o scurtă caracterizare/descriere a activității. De asemenea, noul ordin prevede obligația angajatorului de a informa angajatul cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat. Această obligație se aplică doar persoanelor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale