Modificări la Procedura de acordare a facilităților fiscale în domeniul construcțiilor
Telex » Știri 3 iulie 2023
Astăzi a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 607/2023, OMF nr. 2044/2023 pentru modificarea și completarea anexei la OMF nr.1528/2022 privind stabilirea Procedurii de acordare a facilităților fiscale în domeniul construcțiilor. Reamintim că, potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) - (3), pentru activitatea desfășurată în România, în baza contractului individual de muncă, până la 31 decembrie 2028 inclusiv, în sectorul construcții, beneficiază de facilități fiscale dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal.
Actul normativ a fost promovat în contextul modificărilor și completărilor legislative aduse Codului fiscal prin OG nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale aprobată cu modificări și completări prin Legea 370/2022, care au vizat în principal următoarele: ● acordarea facilităților fiscale numai persoanelor fizice care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, prevedere care se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023; ● modificarea plafonului reprezentând veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor până la care se acordă facilitățile fiscale în sectorul construcții, respectiv de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei nu se aplică facilitățile fiscale; ● revizuirea reglementării privind acordarea facilităților fiscale în sectorul construcții, în ceea ce privește condiția referitoare la calculul cifrei de afaceri, în sensul în care raportarea are în vedere doar informații/date din anul curent; ● modificarea modalității de determinare a ponderii cifrei de afaceri realizate efectiv din activitatea de construcții în cifra de afaceri totală, prin raportare în cazul ambilor indicatori la activitatea desfășurată pe teritoriul României.
De asemenea, au fost avute în vedere măsurile prevăzute de OUG nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, potrivit cărora: ● începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră; ● veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor, realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 4.000 lei lunar.
În acest context, prevederile incluse în noul Ordin, publicat astăzi în Monitorul Oficial, au în vedere revizuirea reglementărilor privind procedura de acordare a facilității fiscale în sectorul construcții, în scopul corelării acestora cu prevederile OG nr. 16/2022 aprobată cu modificări și completări prin Legea 370/2022 și cu cele ale OUG nr. 168 / 2022.
Totodată, se aduc clarificări în ceea ce privește situațiile în care, deși salariul brut de încadrare este cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, de minimum 4.000 de lei lunar, salariatul realizează venituri din salarii și asimilate salariilor mai mici de 4.000 de lei/lună. De pildă, cazurile în care activitatea se desfășoară pentru o fracție din lună: contractul individual de muncă începe/încetează în cursul lunii, salariatul a beneficiat de concediu fără plată ș.a.m.d. Astfel, în situațiile în care veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor, realizate în baza unui contract individual de muncă, sunt mai mici de 4.000 de lei/lună, se prevede faptul că facilitățile fiscale se acordă numai dacă este îndeplinită condiția ca acestea să fie calculate la un salariu brut de încadrare cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, de minimum 4.000 de lei lunar, pentru un program de lucru în medie de 165,333 de ore pe lună.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial