Modificări la procedurile de implementare a programelor Femeia Antreprenor, respectiv „Start-up Nation – România”
Numărul 50-51, 21 dec. 2022 - 10 ian. 2023 » Curier legislativ
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a operat câteva modificări la Procedura de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM, precum și la cea aferentă Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation – ROMÂNIA”, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 1.242 din 22 decembrie 2022 a ordinelor nr. 1982/2022 și 1.983/2022.
Astfel, potrivit celor două noi acte normative, în termen de maximum 12 luni de la momentul intrării în vigoare a acordului de finanțare, dar nu mai târziu de 15.11.2024, beneficiarul are obligația efectuării tuturor cheltuielilor și încărcării și transmiterii în aplicația informatică a cererii rambursare (anexa nr. 7), a facturilor, documentelor de plată, prevăzute în anexa nr. 7 la cele două proceduri, și a documentelor justificative care însoțesc cererea de rambursare, în caz contrar ajutorul nefiind acordat.
De asemenea, noile ordine prevăd că Acordul de finanțare se încheie pe o perioadă de maximum 5 ani, începând cu data intrării în vigoare. „Prezentul acord intră în vigoare la data de...................................... (se completează de către AIMMAIPE/se preia automat de aplicație). Acordul se desfășoară pe parcursul a două perioade succesive, astfel: - o perioadă de implementare de maximum 12 luni calculate de la data intrării în vigoare a Acordului de finanțare până la depunerea cererii de rambursare (anexa nr. 7), dar nu mai târziu de data de 15.11.2024. Implementarea proiectului se consideră finalizată la momentul plății/achitării cererii de rambursare a ajutorului de minimis; - o perioadă de 3 ani de monitorizare, de la finalizarea implementării. Cele două perioade succesive de implementare și monitorizare alcătuiesc împreună termenul contractual de maximum 5 ani în care se desfășoară prezentul acord, conform schemei de ajutor de minimis”, se stipulează în cele două acte normative.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial