MyWIZ, secretul contabililor de succes
Modificări la reglementările privind activitatea de asistență la recuperare a sumelor reprezentând TVA datorată de contribuabilii care utilizează unele regimuri speciale

Modificări la reglementările privind activitatea de asistență la recuperare a sumelor reprezentând TVA datorată de contribuabilii care utilizează unele regimuri speciale

Telex » Știri 25 septembrie 2023  

În Monitorul Oficial nr. 859 din 25 septembrie 2023 a fost publicat OPANAF nr. 1462/2023 privind modificarea și completarea Anexei nr. 1 la OPANAF nr. 10/2022 pentru aprobarea unor proceduri de colectare a creanțelor bugetare reprezentând TVA datorată de contribuabilii care aplică regimurile speciale prevăzute de art. 314, 315 și 3152 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Reamintim că art. 314 din Codul fiscal are în vedere regimul special pentru servicii prestate de persoane impozabile nestabilite în Uniunea Europeană, art. 315 – regimul special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, pentru livrările de bunuri interne efectuate de interfețele electronice care facilitează aceste livrări și pentru serviciile prestate de persoane impozabile stabilite în Uniunea Europeană, dar nu în statul membru de consum, iar art. 3152 – regimul special pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe.

În Referatul de aprobare a actului normativ, inițiatorii menționează că, prin OUG nr. 59/2021, au fost aduse modificări și completări Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Prin OUG nr. 59/2021 au fost transpuse în legislația națională o serie de reglementări europene referitoare, între altele, la anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță.

În ceea ce privește activitatea de asistență la recuperare a sumelor reprezentând TVA datorată de contribuabilii care utilizează regimurile speciale a fost promovat acest nou Ordin de modificare și completare a OPANAF nr. 10/2022, având în vedere atât situația în care România este stat membru de înregistrare, cât și situația în care România este stat membru de consum.

ANAF menționează, de asemenea, că, pentru situația în care România este stat membru de înregistrare, în noul act normativ au fost introduse precizări distincte pentru situația în care contribuabilii care utilizează regimurile speciale nu au domiciliul fiscal pe teritoriul României, cât și pentru situația când contribuabilii care utilizează regimurile speciale au domiciliul fiscal pe teritoriul României.

Astfel, pentru pentru cazul în care contribuabilii care utilizează regimurile speciale nu au domiciliul fiscal pe teritoriul României, anexa 1 la OPANAF nr. 10/2022 a fost completată cu precizarea că organul fiscal competent procedează la formularea unei cereri de asistență reciprocă la recuperare în conformitate cu prevederile Titlului X - „Aspecte internaționale”, Cap III - „Asistență reciprocă în materie de recuperare a creanțelor în baza regulamentelor europene și a convențiilor internaționale la care România este parte” din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, indicând în cerere contul prevăzut la pct. 2, fiind aplicate în mod corespunzător dispozițiile Capitolului II „Procedura de evidență și plată a sumelor reprezentând TVA în situația în care România este stat membru de înregistrare” din OPANAF nr. 10/2022.

De asemenea, în situația în care contribuabilii care utilizează regimurile speciale au domiciliul pe teritoriul României, au fost introduse precizări referitoare la transferul în străinătate al sumelor recuperate în cadrul activității de asistență la recuperare, reprezentând TVA datorată de contribuabilii care utilizează regimurile speciale, în străinătate, în sensul că sunt aplicabile prevederile OPANAF nr. 2288/2019 privind procedura de transfer al sumelor recuperate în cadrul asistenței reciproce la recuperare și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

Totodată, pentru simplificarea procedurii de transfer în cazul în care România este stat membru de consum, noul Ordin prevede ca, în cererile de asistență la recuperare formulate de organul fiscal competent în conformitate cu prevederile Cap. II - ”Asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri” sau Cap. III - „Asistență reciprocă în materie de recuperare a creanțelor în baza regulamentelor europene și a convențiilor internaționale la care România este parte” ale Titlului X - Aspecte internaționale din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, să fie indicat contul prevăzut la pct. 2 fiind aplicate în mod corespunzător dispozițiile Capitolului III “Procedura de evidență și plată a sumelor reprezentând TVA în situația în care România este stat membru de consum” din OPANAF nr. 10/2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.