Modificări la schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă
Numărul 45, 16-22 nov. 2022 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 1.094 din 14 noiembrie 2022 a fost publicată HG nr. 1.373/2022 pentru modificarea și completarea HG nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, act normativ care prevede clarificarea și flexibilizarea prevederilor HG 332/2014 care au în vedere recuperarea ajutorului de stat, precum și cele referitoare la menținerea locurilor de muncă.
Potrivit noului act normativ, întreprinderile vor fi obligate să mențină fiecare loc de muncă nou creat pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data la care acesta a fost ocupat prima dată, precum și locurile de muncă declarate ca fiind media celor 12 luni precedente lunii în care s-a înregistrat cererea de acord pentru finanțare.
De asemenea, au fost preluate, în textul schemei de ajutor de stat, prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014, referitoare la faptul că pierderea/desființarea locurilor de muncă în perioada ianuarie 2020 – 30 iunie 2021 nu este considerată ca fiind o încălcare a obligației de menținere a locurilor de muncă.
În plus, a fost extinsă, la 12 luni consecutive, perioada în care beneficiarii pot desfășura proceduri în vederea ocupării locurilor de muncă nou create, fără a fi încălcată obligația de menținere a locurilor de muncă nou create.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial