Modificări la schema de ajutor de stat privind stimularea investițiilor cu impact major în economie
Numărul 27-28, 28 iul. - 10 aug. 2021 » Curier legislativ
A fost majorat bugetul maxim al schemei și s-a eliminat procedura de verificare la fața locului
În Monitorul Oficial nr. 702 din 15 iulie 2021 a fost publicată HG nr. 760/2021 privind modificarea HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. Actul normativ operează o majorare a bugetului maxim al schemei, respectiv de la valoarea de 4.070 milioane lei la valoarea de 6.380 milioane lei (echivalentul a aproximativ 1.450 milioane euro). De asemenea, prin HG 760/2021 se elimină, până la 31 decembrie 2021 inclusiv, o etapă din cadrul soluționării cererilor de plată, respectiv efectuarea verificării la fața locului a existenței activelor și a conformității declarațiilor/documentelor aferente cheltuielilor efectuate de întreprindere. Prevederea se va aplica și pentru cererile de plată aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a acestei hotărâri.
Totodată, în contextul noii HG, în cadrul Anexei 2 la actul normativ, sunt definite o serie de sintagme, astfel: ♦ investiție inițială – investiția în active corporale și necorporale, legate de demararea unei unități noi, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate sau o schimbare fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente, aflate în același perimetru, cu excepția investițiilor realizate în sectoarele de activitate cuprinse la secțiunea F – Construcții, conform Clasificării activităților din economia națională – CAEN, aprobată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN; ♦ investiția inițială în favoarea unei noi activități economice – investiția în active corporale și necorporale, legate de demararea unei unități noi sau diversificarea activității unei unități, cu condiția ca noua activitate să nu fie identică sau similară cu activitatea desfășurată anterior în unitatea respectivă; investiția trebuie să fie în același perimetru, cu excepția investițiilor realizate în sectoarele de activitate cuprinse la secțiunea F – Construcții, conform Clasificării activităților din economia națională – CAEN, aprobată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național