MyWIZ, secretul contabililor de succes
Modificări la Schema de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 – investiții productive

Modificări la Schema de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 – investiții productive

Numărul 10, 16-22 mar. 2022  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial nr. 245 din 11 martie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 277/2022 al MIPE pentru modificarea Schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 – investiții productive, aprobată prin Ordinul MIPE nr. 1.290/2021. Prin noul act normativ au fost aduse modificări la secțiunea „Valoarea maximă a ajutorului de stat, beneficiarii, criteriile de eligibilitate și cheltuieli eligibile”. Astfel, potrivit Ordinului nr. 277/2022, valoarea minimă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro, iar valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro, dar nu mai mult de 5 ori cifra de afaceri pe anul 2019, . Acordarea finanțării se va face pe criterii competitive (în baza criteriilor incluse în Ordinul nr. 1290/2021) pentru proiectele care întrunesc un punctaj de minimum 70 de puncte până la epuizarea bugetului prevăzut în actul normativ. Pentru proiectele cu punctaj egal, criteriile de departajare se vor aplica în următoarea ordine: 1. scăderea cifrei de afaceri la 31.12.2020 față de 31.12.2019; 2. data și ora depunerii proiectului.

Tipurile de cheltuieli eligibile sunt: cheltuieli de sistematizare și amenajare teritorială a terenului; cheltuieli cu racordarea utilităților necesare obiectivului; cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică; cheltuieli pentru achiziția de instalații, utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu și fără montaj, inclusiv IT&C, tehnologii software; active necorporale; mijloace de transport electrice sau hibride1 (autoturisme, autobuze, microbuze, elevatoare, încărcătoare, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială); cheltuieli de consultanță pentru pregătirea și implementarea proiectului în limita a 10% din valoarea eligibilă a proiectului; cheltuieli cu activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.