Modificările aduse Programului „IMM LEASING de echipamente și utilaje”, publicate în Monitorul Oficial
Telex » Știri 21 august 2020
OUG nr. 138/2020 pentru modificarea și completarea OUG nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING de echipamente şi utilaje” a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din 20 august 2020. Actul normativ clarifică o serie de termeni și expresii din OUG nr. 118/2020 şi introduce unele dispoziții care să faciliteze operaționalizarea Programului. Astfel, sunt aduse aduse următoarele modificări și completări:
▪ clarificarea definițiilor aferente beneficiarului programului, contractului de garantare, finanțării de tip leasing și leasingului financiar, pe de o parte pentru a fi aliniate terminologiei utilizate în OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, iar, pe de altă parte, pentru că structura garanțiilor din cadrul Programului trebuie să reflecte particularitățile produsului de leasing financiar;
▪ clarificarea noțiunii de leasing financiar, care face obiectul Programului, în sensul că aceasta se referă la transmiterea dreptului de folosință asupra bunurilor mobile noi și second hand destinate beneficiarilor eligibili;
▪ asigurarea faptului că Statul Român beneficiază de o garanție reală mobiliară constituită asupra bunului obiect al leasingului financiar, precum și securizarea încasării sumelor cuvenite ca urmare a valorificării activului. Astfel, au fost eliminate prevederile referitoare la garanțiile colaterale din OUG nr. 118/2020 și a fost introdusă obligația finanțatorului de distribuire a sumelor rezultate din valorificarea activelor, care este garantată cu o ipotecă legală mobiliară constituită asupra activului finanțat prin contractul de leasing;
▪ se introduce posibilitatea ca finanțatorii să solicite beneficiarului garanții accesorii finanțării garantate sub forma biletelor la ordin avalizate emise de beneficiar;
▪ se introduce obligația finanțatorului de a încheia polițe de asigurare a bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing financiar, în condițiile prevederilor art. 9 lit. f) din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing. Polițele de asigurare se vor încheia la valoarea acceptată de societatea de asigurare, dar nu mai puţin decât valoarea rezultată din rapoartele de evaluare întocmite de evaluatori autorizați de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) a bunurilor mobile pentru bunurile second-hand și respectiv valoarea de asigurare a bunului mobil pentru bunurile noi;
▪ clarificarea faptului că doar modificările notificate de beneficiar finanţatorului privind structura acţionariatului/asociaţilor şi schimbarea sediului social al beneficiarului sunt notificate către FNGCIMM de către finanțator;
▪ introducerea unor dispoziții privind valorificarea bunurilor din contractul de leasing financiar, având în vedere calitatea acestuia de proprietar. Potrivit noilor prevederi, finanțatorul va depune toate diligențele pentru reposedarea și valorificarea echipamentelor, utilajelor si bunurilor mobile finanţate prin leasing financiar, care fac obiectul contractului de garantare. De asemenea, este reglementată procedura de distribuire a sumelor provenite din valorificarea bunurilor care fac obiectul contractului de leasing financiar, precum și cea referitoare la sumele rezultate din executarea garanțiilor accesorii, cât și din încasările amiabile. În final, sunt introduse dispoziții în privința recuperării creanțelor bugetare de către organele fiscale în paralel cu procedura de executare a garanțiilor demarată de către finanțator;
▪ stabilirea competențelor pentru recuperarea a creanțelor bugetare rezultate din plata garanţiilor emise pentru finanțările acordate în cadrul programului, inclusiv introducerea unor noi precizări cu privire la eliminarea situațiilor în care atât finanțatorii, cât și organele fiscale din subordinea ANAF demarează simultan procedura de valorificare a aceluiași bun.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial