MyWIZ - Business în cloud
Modificările la Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, publicate în Monitorul Oficial

Modificările la Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, publicate în Monitorul Oficial

Numărul 16-17, 28 apr.-11 mai 2021  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial nr. 446 din 27 aprilie 2021 a fost publicată Legea nr. 101/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru completarea art. 218 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru completarea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare. Printre altele, modificările aduse formei inițiale a actului normativ reintroduc declarația anuală privind beneficiarii reali ai firmelor. De altfel, a fost schimbat și titlul inițial al proiectului de act normativ, care era „Proiect de Lege pentru respingerea OUG nr.111/2020 privind modificarea și completarea Legii nr.129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru completarea art.218 din OUG nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, pentru modificarea și completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru completarea art.12 alin.(5) din Legea nr.237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare”.

Potrivit actului normativ, entitățile raportoare sunt obligate să transmită un raport pentru tranzacții suspecte exclusiv Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor dacă acestea cunosc, suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că: a) bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului; sau b) informațiile pe care entitatea raportoare le deține pot folosi pentru impunerea prevederilor prezentei legi. În categoria entităților raportatoare intră instituțiile financiare și de credit, administratorii de fonduri, furnizorii de servicii de jocuri de noroc, auditorii, contabili, notarii, avocații, executorii judecătorești, agenții imobiliari, asociații și fundații.

 De asemenea, legea mai prevede, între altele, că persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare, anual sau ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților. Sunt exceptate de la obligația depunerii declarației regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat.

Declarația anuală se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculată persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale, iar dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.