Modificările la OMFP nr. 1.802/2014, publicate în Monitorul Oficial
Telex » Știri 23 martie 2021
În Monitorul Oficial nr. 285 din 22 martie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 410/2021 al Ministerului Finanţelor pentru reglementarea unor aspecte contabile, document care modifică, între altele, OMFP nr. 1.802/2014.
Unul dintre aspectele avute în vedere de noul act normativ se referă la reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014. Astfel, în cazul în care societatea la care sunt deținute participațiile îşi reduce capitalul social ca urmare a acoperirii pierderii contabile reportate sau a altor pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii și acoperite din capitalul social, micşorarea numărului de acțiuni deținute sau reducerea valorii lor nominale, după caz, se va evidenţia în contabilitatea entității care deține participațiile pe seama conturilor de active corespunzătoare naturii participaţiei deţinute, respectiv de cheltuieli financiare. În mod corespunzător, în scopul asigurării unui tratament contabil explicit pentru rezerva corespunzătoare acelor participații, în cazul menționat anterior, rezerva respectivă va fi transferată la venituri la cedarea acțiunilor respective. De asemenea, tratamentul contabil aplicabil beneficiilor acordate de entitate salariaților săi, sub forma acţiunilor proprii sau altor instrumente de capitaluri proprii, se va aplica și atunci când beneficiile respective sunt primite de angajați direct de la societatea-mamă a entității raportoare sau de la o altă societate din grup.
O altă reglementare avută în vedere de Ordinul nr. 410/2021 vizează tratamentul contabil aplicabil operațiunilor determinate de racordarea utilizatorilor la reţeaua electrică. Astfel, potrivit legislației specifice, aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2021, instalaţiile rezultate în urma lucrărilor de racordare, finanţate de utilizatori, sunt în proprietatea acestora şi sunt exploatate de operatorii de reţea. Instalaţiile rezultate în urma lucrărilor de racordare, finanţate de operatorii de reţea, sunt în proprietatea acestora. În aceste condiții, avându-se în vedere că activele reprezentate de instalațiile de racordare la rețeaua electrică sunt, potrivit legii, fie în proprietatea utilizatorilor, fie a operatorilor de rețea, în funcție de modalitatea de finanțare a acestora, reglementările contabile au fost completate în mod corespunzător. Astfel, instalațiile de racordare la rețeaua electrică, realizate începând cu data de 1 ianuarie 2021, sunt recunoscute din punct de vedere contabil drept imobilizări corporale de către entitatea care le are în proprietate. În ceea ce privește dreptul de utilizare, conform legii, al instalațiilor finanțate de către utilizatori și exploatate de către operatorii de rețea, acesta se va înregistra de către operatorii de rețea în conturi în afara bilanţului.
Ordinul nr. 410/2021 mai vizează reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016. Astfel, actul normativ clarifică prevederile aplicabile raportului de audit în cazul în care societatea-mamă prezintă, în vederea aprobării, situaţiile financiare anuale odată cu situaţiile financiare anuale consolidate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial