Mondorama

POCU: 47,8 milioane de euro pentru practică plătită în cadrul companiilor

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului Stagii de practică pentru elevi și studenți în sectorul agroalimentar, industrie și servicii, cu o alocare totală în valoare de peste 47,8 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Fondurile europene sunt alocate pentru programe de învățare la locul de muncă destinate elevilor din învățământul gimnazial și liceal și persoanelor din învățământul postliceal, inclusiv școli de maiștri, în vederea creșterii numărului absolvenților care își găsesc un loc de muncă.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


Noi reacții la fenomenul migrației

Lumea în care trăim

A fost dat publicității Apelul miniștrilor de interne din Franța și Germania, Bernard Cazeneuve și, respectiv, Thomas de Maizière, prin care se solicită Uniunii Europene să susțină mai puternic și prin mijloace diversificate statele prin care imigranții intră în spațiul comunitar. În acest sens s-a pus accentul pe necesitatea adoptării de noi măsuri care să sprijine mai activ Grecia și Italia, țările cele mai expuse fenomenului migrației.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


Pe primul loc în topul libertății economice se află Hong Kong

Lumea în care trăim

Institutul Fraser a publicat raportul anual intitulat Economic Freedom of the World. Pe primul loc la capitolul libertății economice se situează Hong Kong. Urmează Singapore și Noua Zeelandă. Hong Kong a înregistrat o creștere economică de 1,7% în trimestrul al doilea al acestui an, în condițiile în care a consemnat progrese în materie de reglementări în sensul eliminării unor bariere din calea investitorilor.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


SUA: Demersuri pentru constituirea unei forțe de reacție rapide cibernetice

Lumea în care trăim

O oficialitate a Pentagonului, generalul-maior Walter E. Piatt, a subliniat că dezvoltarea capacităților de luptă cibernetice și electronice din Rusia stârnește îngrijorare la Washington. Oficialul a relevat că sarcina recent înființatului birou specializat în domeniu „este de a completa lipsurile pe care le sesizam în condiții reale de conflict, în urma rapoartelor întocmite de comandanții trupelor noastre”.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


MFE a publicat Ghidul final pentru apelul de proiecte „România Start-up Plus”

Fonduri europene

După cum am informat, pe scurt, în rubrica Telex a publicației noastre, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a publicat Ghidul final pentru apelul de proiecte „România Start-up Plus”, în valoare de 105 milioane de euro din alocarea aferentă Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, având ca obiective stimularea antreprenoriatului și crearea de locuri de muncă. Ghidul solicitantului a fost lansat în consultare publică la 11 iulie și dezbătut în ședința publică din data de 25 iulie 2016.

Nr. 24, 13-19 septembrie 2016


Întreprinderile sociale vor putea obține, până la sfârșitul acestui an, atestatul care le va oferi posibilitatea de a accesa fonduri europene

Fonduri europene

Până la sfârșitul acestui an, întreprinderile care activează în economia socială vor putea obține, de la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, un atestat prin care li se recunoaște statutul de actor al economiei sociale și le oferă, în același timp, posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru dezvoltare, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU), informează Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

Nr. 24, 13-19 septembrie 2016


Deloitte CE Top 500: Apetitul pentru consum menține România în top

Lumea în care trăim

Apetitul crescut pentru consum a făcut ca retailul să fie motorul creșterii României în anul trecut, plasând țara noastră pe locul al IV-lea în cea de-a 10-a ediție a Deloitte CE Top 500, care are ca temă transformarea digitală. Potrivit clasamentului, veniturile totale ale companiilor din România prezente în CE Top 500 au fost de 46,4 miliarde de euro, în creștere ușoară față de 2014. Companiile din retail au înregistrat cea mai mare rată de creștere, de 17,8%, reprezentând 20% din totalul companiilor românești prezente în clasament.

Nr. 24, 13-19 septembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.