Grecia a majorat salariul minim la 830 de euro pe lună
Salariul minim lunar în Grecia va fi majorat cu 50 de euro, sau 6,4%, până la 830 de euro, a anunțat Guvernul conservator de la Atena, aceasta fiind a patra majorare din ultimii cinci ani, transmite Reuters, preluată de Agerpres. De această majorare, care a intrat în vigoare de la 1 aprilie, beneficiază ...
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni