Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Moneda euro a împlinit 20 de ani

Moneda euro a împlinit 20 de ani

Numărul 1, 15-21 ian. 2019  »  Lumea în care trăim

Euro este, în prezent, moneda a 340 de milioane de europeni din 19 state membre ale UE

La începutul lui 2019, moneda comună a Europei, euro, a împlinit 20 de ani. În urmă cu două decenii, la 1 ianuarie 1999, 11 state membre ale UE lansau o monedă comună, euro, și instituiau o politică monetară comună sub supravegherea Băncii Centrale Europene.

Acel moment istoric a fost un eveniment marcant într-un proces animat de ambiția de a asigura stabilitatea și prosperitatea în Europa. Astăzi, deși încă tânără, moneda euro este deja moneda a 340 de milioane de europeni din 19 state membre. Moneda unică a adus avantaje concrete atât gospodăriilor, cât și întreprinderilor și guvernelor europene: prețuri stabile, costuri mai mici ale tranzacțiilor, economii protejate, piețe mai transparente și mai competitive și intensificarea comerțului. Aproximativ 60 de țări din întreaga lume își leagă, într-un fel sau altul, monedele lor de moneda euro, dar putem să facem și chiar facem mai mult pentru ca euro să își joace pe deplin rolul pe scena internațională. Se așteaptă ca și alte state membre ale UE să adere la zona euro după ce vor fi îndeplinit criteriile.

„Fiind unul dintre puținii semnatari ai Tratatului de la Maastricht încă activ pe scena politică actuală, îmi amintesc negocierile dificile și capitale care au dus la lansarea uniunii economice și monetare. Mai mult decât orice, îmi amintesc că eram animați de o profundă convingere că deschidem un nou capitol în istoria noastră comună, un capitol care urma să contureze rolul Europei în lume și viitorul tuturor cetățenilor săi. Acum, 20 ani mai târziu, sunt convins că a fost cea mai importantă semnătură din cariera mea. Moneda euro a devenit un simbol al unității, suveranității și stabilității. Ea a adus cetățenilor noștri prosperitate și protecție și este de datoria noastră să ne asigurăm că va continua să o facă. Acesta este motivul pentru care lucrăm intens la finalizarea uniunii economice și monetare și la consolidarea rolului monedei euro pe scena internațională”, a declarat Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.

Context

Lansarea monedei euro a marcat punctul culminant al unui proces de durată, care începuse cu mult timp înainte. Ca urmare a tulburărilor monetare mondiale din anii ´70 și ´80, anumite țări europene au devenit vulnerabile și s-a simțit necesitatea unor soluții la nivel european. În plus, odată cu crearea unei piețe unice, utilizarea unei monede unice în Europa ar fi facilitat desfășurarea activităților economice și comerciale. După decenii de discuții cu privire la modul în care se putea realiza uniunea economică și monetară, în 1988 a fost înființată Comisia Delors. Sub președinția lui Jacques Delors, președintele Comisiei Europene din acea perioadă, Comisia Delors a examinat măsurile specifice, progresive care urmau să ducă la crearea unei astfel de monede unice. Moneda unică a fost adusă la viață prin acordul pe care l-au semnat liderii politici în 1992 la Maastricht, pe baza raportului Comisiei Delors și a negocierilor care au urmat. Astfel, semnarea Tratatului de la Maastricht a reprezentat un moment simbolic în trecerea la moneda euro. În 1994, Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt, și-a demarat activitățile pregătitoare care urmau să permită Băncii Centrale Europene (BCE) să își asume responsabilitatea desfășurării politicii monetare în zona euro. În consecință, la 1 iunie 1998, BCE a devenit operațională.

La 1 ianuarie 1999, a fost lansată moneda euro, devenind moneda oficială a 11 state membre, iar responsabilitatea pentru politica monetară a fost încredințată Băncii Centrale Europene și Eurosistemului. După trei ani în care euro a apărut în extrasele de cont ale cetățenilor alături de monedele naționale, bancnotele și monedele euro și-au făcut apariția în 12 țări care au luat parte, astfel, la cel mai mare schimb de monede din istorie. Primele țări membre ale zonei euro au fost Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Spania și Portugalia. Grecia a aderat în 2001. De atunci, alte șapte state membre au introdus moneda euro (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia și Slovenia).

A doua monedă ca utilizare în lume

Moneda euro a parcurs un drum lung de la primele discuții de la sfârșitul anilor ´60 până la a deveni moneda a 340 de milioane de europeni, utilizată de alte 175 de milioane de persoane din întreaga lume. Este a doua monedă ca importanță în lume, aproximativ 60 de țări din lume utilizând moneda euro sau legându-și propria monedă de euro. Euro reprezintă o rezervă de valoare sigură pentru băncile centrale internaționale, utilizat pentru emiterea titlurilor de creanță în întreaga lume și acceptat la scară largă pentru plăți internaționale.

O monedă unică în beneficiul tuturor europenilor

Sprijinul public în favoarea monedei euro a fost în mod constant ridicat în UE, în special în țările care o utilizează deja. O majoritate de 74 % de respondenți din zona euro la un sondaj de tip Eurobarometru au declarat că, în opinia lor, moneda euro este benefică pentru UE. Această cifră corespunde scorului istoric stabilit anul trecut și confirmă faptul că sprijinul public în favoarea monedei euro este la nivelul cel mai ridicat de la începutul realizării sondajelor, în 2002. O majoritate de 64 % de respondenți din zona euro au declarat, de asemenea, că moneda euro este benefică pentru țara lor. 36 % dintre europeni consideră moneda euro ca fiind unul dintre principalele simboluri ale Uniunii Europene, plasând-o pe locul doi ca simbol, după „libertate”. Moneda unică a adus beneficii vizibile și foarte practice atât gospodăriilor, cât și întreprinderilor și guvernelor europene: prețuri stabile, costuri ale tranzacțiilor mai mici, piețe mai transparente și mai competitive și intensificarea comerțului. (Sursa: Comisia Europeană)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.