Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Moody's: Relaxarea fiscală din România poate afecta perspectivele bugetare și competitivitatea economiei

Telex » Știri 20 decembrie 2016  

Relaxarea fiscală din ţara noastră poate afecta perspectivele bugetare şi competitivitatea economiei, arată raportul anual al agenţiei de rating Moody's privind România, care estimează că, anul viitor, economia românească va creşte cu 3,7%, ritm puternic încetinit faţă de cel din 2016, estimat la 4,8%. Moody's a menţinut ratingul României la „Baa3”, ultima treaptă din categoria calificativelor cu recomandare de investiţii, iar perspectiva ratingului a rămas pozitivă. Moody's punctează că România a făcut progrese semnificative în ultimii ani în corectarea dezechilibrelor macroeconomice şi în consolidarea finanţelor publice, însă în prezent riscurile sunt în creştere din cauza politicilor de relaxare fiscală din ultimul timp.

Analiştii Moody's subliniază avantajele României din acest moment: „Punctele tari ale ratingului României includ o povară moderată a datoriei publice şi îmbunătăţirea cadrului instituţional, pe măsură ce procesul de integrare în Uniunea Europeană continuă. (…) Alte puncte tari importante sunt perspectivele favorabile de creştere economică pe termen mediu şi competitivitatea economică a ţării”, a declarat vicepreşedintele Moody's Simon Griffin, coautor al raportului.

Potrivit Moody's, măsurile fiscale anunţate în România vor avea ca efect revenirea datoriei publice pe o traiectorie de creştere în următorii ani. Pe de altă parte, experţii Moody's subliniază provocările cu care se confruntă ţara noastră, principalele fiind limitarea ratei de creştere a cheltuielilor publice în acest an, creşterea absorbţiei fondurilor europene şi îmbunătăţirea managementului la companiile de stat.

Moody's estimează că rata de creştere a economiei româneşti va rămâne solidă, chiar dacă va încetini. Pentru 2016, agenţia de rating estimează un avans al economiei româneşti de 4,8%, urmând ca rata de creştere să se tempereze la 3,7% în 2017 şi la 3,3% în 2018. 

Potrivit Moody's, consumul va rămâne principalul motor al creşterii economice în următorii ani, dar va avea un rol în scădere, în condiţiile în care va fi afectat de scumpirea petrolului şi de revenirea inflaţiei, după o lungă perioadă de rate negative ale creşterii preţurilor în România.

Moody's avertizează că principalul risc la adresa economiei în 2017 este aplicarea măsurilor de relaxare fiscală prevăzute în Codul Fiscal: „Continuarea politicii fiscale expansioniste a ţării în 2017 – ce include eliminarea taxei pe construcţii speciale şi a supraaccizei pe carburanţi, precum şi reducerea planificată a cotei standard de TVA – va avea ca efect o deteriorare efectivă a poziţiei sale fiscale”, se arată în raport. 

Moody's anticipează că deficitul bugetar va atinge nivelul de 3% din PIB în acest an şi va depăşi plafonul impus de Comisia Europeană în 2017, deoarece creşterea economică nu va fi suficientă pentru a compensa măsurile cu impact asupra deficitului bugetar.

Agenţia de rating avertizează că deteriorarea finanţelor publice ar putea genera reducerea ratingului: „Moody's consideră că o deteriorare semnificativă a poziţiei fiscale a României şi impactul acesteia asupra traiectoriei datoriei publice are un impact negativ asupra calificativului pentru credit”, se menţionează în raport. Agenţia estimează că, pentru o creştere a ratingului României, este nevoie de mai multe condiţii, precum continuarea creşterii economice solide, întărirea instituţiilor publice şi a eficienţei administraţiei, o stabilizare pe termen lung a datoriei publice şi a celei externe sau, cel puţin, o schimbare a structurii datoriei publice, care să reducă riscurile de refinanţare.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.