Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Mugur Isărescu: Împlinirea a 20 de ani de la aderarea României la NATO, o dovadă a mesajului puternic cu privire la identitatea europeană și euro-atlantică a României

Mugur Isărescu: Împlinirea a 20 de ani de la aderarea României la NATO, o dovadă a mesajului puternic cu privire la identitatea europeană și euro-atlantică a României

Telex » Știri 30 aprilie, 9:11  

Aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO reprezintă o dovadă a mesajului puternic, unitar, cu privire la identitatea europeană și euro-atlantică a României, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la conferința "România în NATO: 20 de ani de securitate și valori euro-atlantice", relatează Agerpres. Potrivit acestuia, conferința aniversară subliniază rolul României ca țară membră NATO și traseul său de dezvoltare economică și integrare politică în Uniunea Europeană și Alianța NATO, doi piloni ai stabilității, securității și progresului.

"NATO a sărbătorit, pe 4 aprilie, 75 de ani de când membrii fondatori au semnat Tratatul Atlanticului de Nord. Aprilie are o semnificație deosebită și pentru Banca Națională a României. Anul acesta, pe 17 aprilie, BNR a sărbătorit 144 de ani de la înființare. România are privilegiul de a fi membru cu drepturi depline al NATO - aliniată în viziune și în spirit la valorile euro-atlantice ale democrației, libertății, drepturilor omului și statului de drept - în contextul actual global provocator. Ne amintim de Summit-ul NATO de la Praga, în noiembrie 2002, când țara noastră a fost invitată să adere la Alianța Nord-Atlantică și de ziua în care România a devenit membră oficială NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, pe 29 martie, 2004. Contribuțiile valoroase politice, conceptuale, practice și operaționale ale României la NATO se reflectă în mod clar în angajamentele sale de lungă durată. Aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO reprezintă o dovadă a mesajului puternic, unitar, cu privire la identitatea europeană și euro-atlantică a României", a menționat Mugur Isărescu. Potrivit guvernatorului BNR, în semn de recunoaștere a rolului deosebit al României ca țară membră NATO, cu tema "20 de ani de la aderarea României la NATO", Banca Națională a României a emis luni, 29 aprilie, o monedă de argint, în valoare nominală de 10 lei, cu o greutate de 31,103 grame, precum și o monedă de tombac cupru, cu valoarea nominală de 1 leu, cu o greutate de 23,5 grame.

Aversul monedelor înfățișează instituția română care a ratificat Tratatul de Aderare - Palatul Parlamentului - inscripția "ROMANIA" în arc de cerc, valoarea nominală (10 LEI pentru moneda de argint și 1 LEU pentru moneda de tombac cupru), și anul emiterii "2024".

Reversul monedelor are sigla NATO, inscripția în limba română "ADERAREA ROMANIEI LA NATO" și "2004" - anul aderării României la NATO. Tirajul maxim pentru monedele de argint și tombac de cupru este de 5.000 pentru fiecare monedă.

(Sursa foto: www.bnr.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.