Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Muzeul Antipa | Expoziția „Albania - File din natură”, în perioada 7 iunie - 31 august 2024

Muzeul Antipa | Expoziția „Albania - File din natură”, în perioada 7 iunie - 31 august 2024

Numărul 22, 5-11 iun. 2024  »  Roza vânturilor

Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa" anunță deschiderea expoziției temporare "Albania - File din natură", organizată în colaborare cu Ambasada Republicii Albania în România. Potrivit unui comunicat al muzeului, ciclul expozițional "File din natură" prezintă publicului natura diverselor țări ale lumii prin arta fotografică. Anul acesta, proiectul este în premieră expus outdoor, pe împrejmuirea din partea sudică a muzeului. În acest fel, publicul țintă este reprezentat în primul rând de trecătorii din zona Pieței Victoriei.

„Expoziția «Albania - File din natură» include fotografii reprezentative pentru natura și unicitatea acestei țări, una dintre nestematele Peninsulei Balcanice. Cunoscută sub numele de «Țara vulturilor» (ShqipĂŤria), Albania se mândrește cu peisaje spectaculoase, o ospitalitate legendară și tradiții autentice. Trecătorii vor putea descoperi frumusețea celui mai sălbatic fluviu din Europa, Vjosa și vor fi încântați de magia Lacului Ohrid, un adevărat sanctuar al biodiversității și unul dintre cele mai vechi și adânci lacuri de pe continent. Expoziția poartă privitorul la înălțimea Alpilor Albanezi, cunoscuți și sub numele de «Munții Blestemați», cu piscuri înalte care dezvăluie priveliști amețitoare și în Riviera albaneză, cu plajele sale cu nisip fin și ape limpezi”, menționează organizatorii.

"Albania - File din natură" poate fi admirată la exteriorul muzeului în perioada 7 iunie - 31 august 2024.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.