Muzeul Național Cotroceni prelungește temporar programul de vizitare
Telex » Știri
18 iunie 2020
Muzeul Naţional Cotroceni anunţă că, începând din 22 iunie, va fi deschis pentru vizitare şi în zilele de luni, în intervalul orar 9.30-16.30, pe toată durata stării de alertă. Potrivit unui comunicat al instituţiei, vizitarea se va face în aceleaşi condiţii ca în celelalte zile ale săptămânii, doar pe baza unei programări prealabile cu minimum 48 de ore înainte, în funcţie de capacitatea de vizitare. „Muzeul Naţional Cotroceni răspunde astfel interesului crescut al publicului, în contextul capacităţii limitate de primire a vizitatorilor cu respectarea la fel de strictă a normelor de distanţare, fiind deschis pentru vizitare în fiecare zi a săptămânii, de luni până duminică. Condiţiile de vizitare sunt disponibile pe site-ul muzeului www.muzeulcotroceni.ro”, se precizează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc