Am folosit drept titlu celebrele vorbe ale lui Ion Creangă, deoarece ele sintetizează, cum nu se poate mai potrivit, controversele actuale referitoare la modul în care evoluează economia noastră națională. Când, pe trei trimestre din acest an, produsul intern brut a sporit cu 7 procente față de perioada similară din anul trecut – cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană – ar fi absurd să nu apreciem așa cum se cuvine o astfel de dinamică remarcabilă. Oricum, scepticii au primit o replică suficient de puternică pe care însăși realitatea economico-socială a dat-o într-o manieră concludentă. Sunt multe de comentat în legătură cu o evoluție pe care majoritatea economiștilor o consideră „peste așteptări”, o „surpriză de proporții”.

Un element esențial este reliefat, înainte de toate, de faptul că foarte mulți indicatori economico-sociali se raportează la nivelul PIB. Bunăoară, una este să se determine – procentual – deficitul bugetar la un PIB în creștere – să spunem, cu 3% – și cu totul alta este situația în care te raportezi la un PIB cu o creștere anuală previzibilă de peste 6%. Evoluția probabilă, până la finalul anului, arată că ținta de deficit bugetar de sub 3 procente este realistă, ceea ce contează mult și din perspectiva aprecierilor Uniunii Europene, FMI și Băncii Mondiale, fie și numai în privința dobânzilor de care va beneficia România pe piețele financiare internaționale. Dar câți alți indicatori nu se „judecă” tot în funcție de volumul și ritmul de creștere al PIB? Pot fi menționate: nivelul productivității muncii la scară națională, deficitele comerciale și de cont curent, veniturile și cheltuielile bugetare pe domenii și pe ramuri de activitate, ponderile ramurilor și ale diferitelor segmente ale procesului investițional, precum și multe alte componente economico-sociale. Toate se calculează și se analizează în funcție de dinamica PIB.

Deocamdată, avem de-a face cu o primă fază de natură statistică, denumită „estimări «semnal»”. Urmează datele provizorii, defalcarea pe resurse și pe domenii de utilizare, precum și alte faze până se va ajunge la definitivarea întregului tablou al creșterii economice din acest an. Prin urmare, sunt posibile unele corecții, însă tendința generală este cât se poate de clară: produsul intern brut al României a crescut în 2017 într-un ritm deosebit de înalt.

În același timp, s-au adâncit unele dezechilibre care vizează atât principalii factori de creștere a PIB, cât și numeroase deficite. Ceea ce atrage atenția, în special, se referă la revenirea în discuția publică a sintagmei „supraîncălzirea economiei”. Este o metaforă, dar are un suport faptic imposibil de ignorat în orice analiză economico-financiară serioasă. Prin conceptul de „supraîncălzire economică” se definesc apariția și consolidarea unei situații în care cererea agregată, pe termen scurt, este superioară ofertei agregate pe termen lung. Adică economia crește în ritmuri mai înalte decât potențialul ei real.

Pentru a se calcula gradul de „supraîncălzire a economiei” se iau în considerare mulți factori, atât din economia reală, cât și din economia nominală. De asemenea, alături de dinamica producției și serviciilor se analizează evoluțiile de pe piața muncii, impactul politicii fiscale, stările de fapt din sectorul financiar, poziția externă.

Cum se vede, este vorba despre un complex de criterii și factori care, în final, permit formularea unor concluzii de ordin general. Nu este cazul să intrăm în sfera metodologiilor întrucât toți cei interesați au posibilitatea s-o facă studiind cel mai recent Raport al BNR asupra inflației. Cu toate că a început să se vehiculeze, în spațiul public, ideea apariției unei „supraîncălziri a economiei”, este prematur să se formuleze concluzii, ceea ce nu înseamnă că nu există, de pe acum, unele semnale legate, mai ales, de deficitele amintite. Așa că mai important decât să se gloseze pe tema enunțată ar fi să se acționeze pentru diminuarea dezechilibrelor, ceea ce reprezintă și o sferă de interes major al profesioniștilor contabili. Prin consultanța lor de înaltă calitate la nivel micro, pot să determine, la nivel macro, orientări și tendințe care, de la bază, să ne îndepărteze de pericolul „supraîncălzirii economiei”. Ceea ce este nu numai necesar, ci și posibil.