NASA a primit peste 12.000 de candidaturi pentru următoarea generație de astronauți
Telex » Știri 6 aprilie 2020
Agenţia spaţială americană a anunţat că a primit peste 12.000 de candidaturi pentru următoarea sa generaţie de astronauţi. Doar aproximativ zece vor fi aleşi, iar aceştia vor fi anunţaţi în vara anului 2021, a declarat şeful NASA, Jim Bridenstine, potrivit Le Figaro, citat de Mediafax. „Următoarea promoţie de astronauţi ai generaţiei Artemis ne va ajuta să explorăm noi zone ale Lunii şi ne va duce pe planeta roşie”, a spus acesta. Artemis este noul program american de cucerire a Lunii.
În 2017, la cea mai recentă sesiune de recrutare, au fost aleşi 12 candidaţi din 18.300, iar 11 dintre aceştia au finalizat cu succes programul de pregătire, încheiat în ianuarie anul acesta.
Candidaţii trebuie să aibă cetăţenie americană şi master într-o disciplină ştiinţifică, tehnologie, inginerie, matematică, medicină sau să fie piloţi de avioane. Viitorii recruţi vor avea misiuni pe Staţia Spaţială Internaţională şi, dacă se va concretiza programul Artemis, pe Lună.
Prima misiune cu echipaj uman pe Lună ar trebui să aibă loc în 2024.
În prezent, NASA are 48 de astronauţi activi.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial