NASA: Temperatura medie de la suprafaţa Pământului a fost, în 2017, a doua cea mai ridicată din 1880
Numărul 2, 23-29 ianuarie 2018 » Lumea în care trăim
Temperatura medie de la suprafaţa Pământului a fost, în 2017, a doua cea mai ridicată din 1880, anul în care au început măsurătorile, potrivit unei analize a NASA, citată de News.ro.
Tendinţa de încălzire a planetei este continuă, iar temperatura medie în 2017 a fost cu 0,9 grade Celsius mai ridicată decât media perioadei de referinţă, 1951-1980, au descoperit cercetătorii de la Goddard Institute for Space Studies (GISS) al NASA din New York. Într-o analiză separată, oamenii de ştiinţă de la National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) au ajuns la concluzia că 2017 a fost al treilea cel mai cald an de când instituţia face măsurători. Diferenţa dintre cele două clasificări este dată de metodele diferite folosite de agenţii pentru a analiza temperatura globală. Pe termen lung, înregistrările lor sunt asemănătoare. Ambele analize arată că cei mai calzi cinci ani înregistraţi vreodată au fost după 2010.
„În ciuda temperaturilor mai scăzute decât media în anumite părţi ale lumii, temperaturile la nivel global continuă să crească, în trendul pe care l-am observat în ultimii 40 de ani”, a spus directorul GISS, Gavin Schmidt.
În ultimul secol, temperatura de la suprafaţă a crescut cu puţin peste 1 grad Celsius, modificare cauzată de creşterea emisiilor, între care cele de dioxid de carbon, în atmosferă.
2017 a fost al treilea an consecutiv în care temperatura globală a fost cu peste 1 grad Celsius faţă de nivelurile înregistrate la finalul secolului al XIX-lea.
La variaţiile de temperatură contribuie şi fenomene precum El Niño şi La Niña. Dinamica vremii afectează deseori temperaturile regionale, astfel că nu toate regiunile Pământului au experimentat aceeaşi încălzire. NOAA a descoperit că media temperaturii anuale în 2017 pentru 48 de state învecinate ale SUA a fost a treia cea mai ridicată de la începutul măsurătorilor. Tendinţa de încălzire este mai puternică în regiunile arctice, unde, în 2017, a continuat reducerea gheţii.
Analiza NASA a cuprins măsurători ale temperaturii de suprafaţă de la 6.300 de staţii meteorologice, puncte de măsurare de pe vase şi balize şi de la staţiile de cercetare din Antarctica.
Cercetătorii NOAA au folosit, în mare, aceleaşi date, însă cu un nivel de referinţă diferit de cel al NASA (1951-1980) şi diferite metode de analizare a regiunilor polare ale Pământului şi ale temperaturilor globale.
(Copyright foto: picturist21 / 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național