Aproape nu există zi în care să nu se releve legătura și influențele, în dublu sens, între micro și macroeconomie. În fond, ce reflectă altceva dezbaterile din prezent despre politicile fiscale și monetare care au căpătat o mai mare amploare, explicabilă și în contextul pregătirii proiectului de buget general consolidat pentru anul 2018?

Dacă ar fi să identificăm punctul nodal al dezbaterilor pe tema enunțată, atunci – cu siguranță – vom lua în vizor preocupările care privesc obiectivele economice de perspectivă, cel puțin pe termen mediu. Și aceasta, pentru că – o știu bine profesioniștii contabili, precum și întreprinzătorii de toate calibrele și din toate domeniile – numai pe baza unei strategii naționale pe termen lung pot fi adoptate măsuri, atât la nivel micro, cât și la nivel macro, care să permită inițierea și derularea de acțiuni coerente, consonante cu imperativele obiective ale schimbului de activități pe piața de dimensiuni naționale și, în condițiile actuale, pe piața Uniunii Europene, pe piața mondială.

Poate că aceste considerente sună prea teoretic. De aceea voi face apel la un fapt de actualitate. Am în vedere propunerile care s-au făcut la mai multe manifestări publice, potrivit cărora efortul îndreptat spre elaborarea unui Proiect de țară se cere focusat pe un obiectiv concret, spre o țintă posibil de cuantificat. Profesioniștii contabili știu prea bine că o abordare științifică, în adevăratul înțeles al cuvântului, nu este posibilă în absența elementelor care pot fi cuantificate.

În acest context, se aud tot mai multe voci care susțin că Proiectul de țară trebuie să fie, pentru viitorul previzibil, adoptarea monedei euro. La prima vedere, o asemenea țintă nu pare suficient de atractivă și suficient de cuprinzătoare. Dar ce presupune atingerea acestui obiectiv? Evident, îndeplinirea unor condiții care vizează cele mai de seamă componente ale nivelului de trai, ale calității vieții noastre, a tuturor oamenilor de pe acest pământ românesc.

Presupunând, prin absurd, că n-ar fi cazul să adoptăm moneda unică a Uniunii Europene, putem și trebuie să luăm în considerare criteriile de convergență nominală, reală și juridică pe baza cărora este posibilă aderarea la Zona Euro. Or, ce vizează aceste criterii? Nimic altceva decât atingerea unui stadiu de dezvoltare economico-socială care să corespundă aspirațiilor majorității populației țării.

Să luăm, pe rând – firește, cât mai concis posibil –, criteriile de convergență pentru a aduce argumente simple și directe în discuția pe tema dată. Criteriile de convergență nominală privesc, printre altele, rata inflației, volumul datoriei publice, cu accent pe cea externă, dobânzile, adică elemente perfect cuantificabile, bine cunoscute profesioniștilor contabili. Apoi, criteriile de convergență reală privesc, așa cum le spune chiar numele, stadiul de dezvoltare a economiei reale, de la nivelul produsului intern brut pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, structura și ponderea ramurilor pe ansamblul economiei țării până la raportul dintre creșterea PIB-ului potențial și sporul real de PIB și multe alte elemente din această sferă. În sfârșit, criteriile de convergență juridică se referă la alinierea legislației interne la cea comunitară, adică asimilarea unor standarde înalte, inclusiv în privința reglementărilor care interesează, în cel mai înalt grad, lumea afacerilor, cea în care acționează și profesioniștii contabili.

În condițiile în care Proiectul de țară va conține toate elementele cuantificabile prevăzute în criteriile de convergență nominală, reală și juridică este limpede un anume fapt: cu sau fără adoptarea euro, România poate deveni, prin atingerea amintitelor ținte, o țară cu un nivel de dezvoltare economică și socială cât mai apropiat de statele cele mai avansate, cel puțin din Europa.

Nu este dificil de constatat avantajele pe care le prezintă urmărirea unor ținte precum cele care privesc direct și expresiv criteriile de convergență. Această viziune nu exclude luarea în considerare și a altor factori, a altor elemente, cum ar fi asigurarea unei stări de sănătate și a unui nivel de educație consonant tot cu stadiile atinse în țările dezvoltate. Dar – și în aceste cazuri – există suficiente elemente cuantificabile care pot să ajute la stabilirea țintelor, cum ar fi, de pildă, nivelul mortalității infantile sau rata școlarizării.

Avem, deci, suficiente motive ca, la împlinirea a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, să trecem efectiv la elaborarea și adoptarea Proiectului de țară atât de mult clamat, pe bună dreptate, prin luarea ca ținte realiste a criteriilor de convergență pentru apartenența la Zona Euro. Este o concluzie majoră, pe care o supun atenției și evaluării cititorilor noștri.