Nicolae Cinteză (BNR): Ținta pentru creditele neperformante este de 3,5% în 2020
Telex » Știri 27 februarie 2020
Ţinta pentru creditele neperformante este de 3,5% în 2020, iar ritmul de scădere va fi mai lent anul acesta, a declarat, la un eveniment de specialitate, şeful Direcţiei de Supraveghere din Banca Naţională a României, Nicolae Cinteză, citat de Agerpres. „Cred că 2020, ca ritm de scădere, va fi mai lent. Ţinta e 3,5%, dar trebuie menţinut nivelul de acoperire cu provizioane şi cred că un nivel mediu, peste 55%, e confortabil. Depinde foarte mult şi de măsurile care se iau în plan fiscal, dar 3,5% cred că e rezonabil... Vor mai fi pierderi pentru băncile care au în momentul de faţă un nivel al neperformantelor peste 5%. Sunt două care au chiar peste 10%, dar sunt limitări în activitate şi vom continua să menţinem limitările atât timp cât băncile nu dau dovadă că au îndemânarea de a da credite sau de a selecta foarte atent clienţii”, a spus Nicolae Cinteză. Potrivit acestuia, 2019 „s-a închis bine” şi îmbucurător este faptul că nivelul creditelor neperformante a ajuns la unul mai uşor de controlat. Cinteză nu vede probleme pentru 2020 şi se aşteaptă la un profit al sistemului bancar de peste 5,5 miliarde de lei.
În ceea ce priveşte creditarea, oficialul BNR a afirmat că, din punctul de vedere al băncii centrale, aceasta nu merge bine, dar aici există o scuză: „Cui să dai credite?”.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial