Nicolae Ciucă: Luptăm în tot ceea ce înseamnă cadru guvernamental și politic pentru menținerea nivelului de investiții
Telex » Știri 1 noiembrie 2023
Perspectiva noastră pentru viitor este legată de zecile de miliarde de euro oferite prin liniile de finanțare pe fondurile structurale, pe cele din Planul Național de Redresare și Reziliență și, desigur, de nivelul nostru de ambiție pentru ce înseamnă industrializarea și crearea tuturor elementelor de standard impuse de parcursul nostru pentru accederea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), a afirmat, la un eveniment de profil, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, citat de Agerpres. "Luptăm în tot ceea ce înseamnă cadrul acesta guvernamental și politic pentru menținerea nivelului de investiții, pentru luarea unei decizii finale în ceea ce înseamnă stabilitatea fiscal-bugetară a României, setarea unui cadru macroeconomic, care poate să ofere perspective pe termen mediu și lung pentru mediul de afaceri și deschidere totală față de tot ceea ce înseamnă investițiile străine. Am putut să vedem foarte clar ce am realizat în toți acești ani de la aderarea României la NATO, la Uniunea Europeană, în mod special la Uniunea Europeană. Ne-a adus totuși un nivel de 77% în ceea ce privește paritatea puterii de cumpărare, ceea ce nu este lucru puțin dacă ne gândim de unde am plecat, ce au însemnat fondurile europene, cele 54 de miliarde care vin aproape în fiecare zi în toate domeniile de activitate", a menționat Nicolae Ciucă, la dezbaterea "Marea Industrie, contributor important la PIB-ul României", organizată de Financial Intelligence, în parteneriat cu Asociația Marilor Consumatori Industriali de Energie din România.
Potrivit acestuia, agricultura românească "n-ar fi putut să ajungă unde a ajuns fără fonduri europene".
Pe de altă parte, el a subliniat că România este o țară care are cel puțin trei rafinării puternice, însă importă bitum pentru dezvoltarea infrastructurii. "Suntem o țară care avem cel puțin trei rafinării puternice și importăm bitum pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii din România, în condițiile în care, știind perspectiva spre care ne îndreptăm, puteam cu ceva ani în urmă să luăm o decizie în ceea ce privește sprijinul acestei industrii. Suntem o țară producătoare de gaze naturale și industria chimică, atunci când vine vorba de tot ceea ce înseamnă partea aceasta de polimeri și tot ce se întrebuințează în plasticele pe care le folosim zi de zi, de asemenea, le importăm fără să fi dezvoltat sau să fi reactivat tot ceea ce a însemnat această componentă a industriei în economia României", a adăugat Nicolae Ciucă.
În opinia sa, trebuie analizată perspectiva industrială a folosirii resurselor naturale. "Ne-am propus și suntem în proces de dezvoltare a acestui proiect de exploatare a gazelor din Marea Neagră, cantități enorm de mari de gaze care vor duce România ca prima țară producătoare de gaze naturale în Uniunea Europeană, iar dacă noi rămânem la nivelul de a face această investiție doar pentru a consuma acele gaze să ne încălzim, suntem pe o direcție greșită. Avem nevoie să ne gândim la tot ceea ce poate să însemne perspectiva industrială a folosirii resurselor naturale", a completat acesta.
Totodată, el a afirmat că țara noastră, dincolo de resursele naturale, încă dispune de resursă umană, având nevoie în acest context de transfer de tehnologie și know-how pentru a putea să țină pasul cu cerințele de pe piața muncii.
Nicolae Ciucă a subliniat că în România se pot dezvolta capabilitățile industriale, însă "avem nevoie să ne dezvoltăm și să ne consolidăm capitalul românesc, să putem să avem o ambiție de sine în ceea ce înseamnă partea aceasta de industrializare".
Potrivit acestuia, trebuie să vedem "modul în care putem să sprijinim și să creăm acel nivel de ambiție al capitalului românesc pentru a putea să iasă în competiție, să-i asigurăm competitivitatea necesară în piața și în competiția externă". "Acolo nu-l mai ajută statul pe niciunul dintre cei care ies în competiția mare - și acolo se ajută singur și se ajută pe tot ceea ce poate să creeze, pe tot ceea ce poate să inoveze și pe tot ceea ce poate să vândă pentru că, până la urmă, piața este cea care decide dacă suntem sau nu valoroși în ceea ce facem", a susținut șeful Senatului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național