Nicolae Ciucă: Suntem aproape de finalizarea pachetului de protecție pentru evoluția prețurilor la energie
Telex » Știri
23 februarie 2022
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, astăzi, că Guvernul este „aproape” de finalizarea pachetului de măsuri pentru protecția populației și a economiei față de evoluția prețurilor la energie și gaze: „Protejarea populației și a economiei să se realizeze pe o perioadă mai lungă de timp”, relatează Mediafax. Premierul a precizat că au fost analizate aspectele la nivelul ministerelor Energiei, Finanțelor, Mediului, Muncii, Economiei, Antrenoriatului și Turismului.
„Am avut, de asemenea, o întâlnire la nivelul coaliției, măsurile fiind în principiu finalizate. Mâine urmează să desfășurăm o nouă întâlnire în cadrul comitetului inter-instituțional, urmând ca apoi să comunicăm aceste măsuri care încă o dată vin să asigure un set de mecanisme, astfel încât protejarea populației și a economiei să se realizeze pe o perioadă mai lungă de timp”, a subliniat premierul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc