La 17 martie a.c. s-au împlinit 80 de ani de la trecerea în eternitate a lui Nicolae Titulescu. Momentul comemorativ a prilejuit desfășurarea unei serii de manifestări, adaptate la aceste vremuri de pandemie, cu restricțiile impuse atât în țară, cât și peste hotare. În toate aceste ocazii, organizatorii și participanții au ținut să sublinieze nu numai importanța excepțională a operei și activității ilustrului diplomat român, ci și necesitatea readucerii lor în prim-plan deoarece omenirea se află, din nou, în impas, iar modul în care Nicolae Titulescu a abordat extrem de dificilele probleme ale timpului său (pledoaria impecabilă în susținerea unei adevărate colaborări internaționale) constituie și astăzi un model demn de urmat.

La București și în alte localități din țară, mai ales în locurile legate de activitatea lui Nicolae Titulescu, s-au desfășurat dezbateri, s-au vernisat expoziții documentare și de carte, s-au inițiat prezentări online de filme, pictură și sculptură dedicate ilustrei personalități comemorate.

Născut la 4 martie 1882, la Craiova, românul care avea să dețină cea mai înaltă funcție internațională din perioada interbelică, cea de președinte ales de două ori al Adunării Generale a Ligii Națiunilor (1930-1932), predecesoarea ONU, a avut o carieră diplomatică, politică și juridică de excepție. Numai simpla menționare a faptului că a participat activ la Conferințele de la Paris care au legitimat internațional Marea Unire din 1918, că a condus delegațiile României la cele mai mari reuniuni postbelice, că a negociat și încheiat tratate pe deplin consonante cu interesul național, că a fost membru de onoare al Academiei Române și membru al conducerii celor mai prestigioase instituții europene și mondiale din sferele diplomației și dreptului confirmă anvergura sa universală.

Mai puțin este cunoscut faptul că, imediat după actul istoric de la 1 Decembrie 1918, a deținut funcția de ministru al finanțelor, iar legile pe care le-a inițiat au contribuit, într-o măsură decisivă, la consolidarea economico-financiară a României Mari.

Calomniat și marginalizat mai ales de regimurile instituite după februarie 1938, și-a petrecut ultimii ani din viață departe de țară, ca o consecință directă a persecuțiilor la care au recurs și regimurile instituite după februarie 1938. A încetat din viață la Cannes (Franța). Dorința lui testamentară a fost să-și aibă mormântul la Brașov, ca expresie a participării lui la opera de făurire și întărire a unității tuturor provinciilor românești. Abia în martie 1992, deci după cinci decenii de la deces, dorința lui s-a împlinit. Își doarme somnul de veci pe pământul natal, la Șcheii Brașovului.

Revenind la manifestările comemorative, consemnăm că la sediile Institutului Cultural Român din Chișinău, New York, Madrid, Tel-Aviv, Paris, Berlin, Varșovia, Praga au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai diasporei, cu personalități din țările gazdă, la care s-au evocat în special marile acțiuni diplomatice ale lui Nicolae Titulescu, aportul lui de seamă la îmbogățirea teoretică și practică a dreptului internațional. O idee centrală a dominat toate aceste manifestări, idee exprimată în cele mai diverse forme: în secolul al XX-lea s-au consacrat internațional adevărate culmi ale geniului românesc, în sculptură – Constantin Brâncuși, în muzică – George Enescu, în politică – Ionel I.C. Brătianu, în științele istorice – Nicolae Iorga, în diplomație – incontestabil, cel mai de seamă a fost și rămâne Nicolae Titulescu. Cu o asemenea operă, cu un asemenea prestigiu, Nicolae Titulescu și-a câștigat, pentru totdeauna, un loc de mare cinste în istoria națională și universală. Comemorările din 17 martie 2021 au confirmat, pe deplin, acest loc, inclusiv în memoria generațiilor actuale.

(Sursa foto: wikimapia.org)