Nivel-record al cererilor pentru prima emisiune de obligațiuni „SURE” a Uniunii Europene
Telex » Știri 21 octombrie 2020
Prima emisiune a Uniunii Europene de obligaţiuni destinate finanţării programelor de şomaj temporar a generat o cerere record în valoare de 233 miliarde de euro din partea investitorilor, au anunţat marţi băncile care au intermediat această emisiune, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Uniunea Europeană intenţionează să strângă 17 miliarde de euro prin emiterea de obligaţiuni denumite „sociale” cu maturitatea la 10 şi 20 de ani. Această operaţiune constituie prima etapă dintr-un plan care ar urma să multiplice de 15 ori datoria Uniunii Europene în mai puţin de doi ani, pentru a finanţa cele două programe de sprijin financiar pentru statele membre. În plus, operaţiunea constituie un pas suplimentar spre mutualizarea datoriilor, un subiect încă tabu pentru anumite state membre partizane ale „ortodoxiei” bugetare.
„Este absolut spectaculos”, a comentat Matthew Cairns, analist la Rabobank, referindu-se la cererea generată în rândul investitorilor. „Aceasta arată pieţei, cât şi UE, că va exista o cerere pentru aceste obligaţiuni”, a adăugat Matthew Cairns.
În rândul investitorilor, aceste obligaţiuni au avantajul că oferă un randament apropiat de obligaţiunile guvernamentale franceze şi un rating superior. Uniunea Europeană beneficiază de un rating „AAA”, cel mai bun posibil, din partea a două dintre cele trei mari agenţii de rating. De asemenea, Banca Centrală Europeană (BCE) ar urma să răscumpere o bună parte dintre obligaţiunile emise pe piaţa secundată în cadrul propriilor programe de susţinere, ceea ce constituie un sprijin suplimentar pentru cerere, au explicat analiştii.
Uniunea Europeană ar urma să strângă în acest an aproximativ 30 de miliarde de euro pentru programul SURE („Support to mitigate Unemployment Risks in an Emergency” – „Sprijin pentru reducerea riscurilor de şomaj în situaţii de urgenţă”), a cărui valoare globală ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial