Noaptea Muzeelor 2020, amânată pentru 14 noiembrie
Telex » Știri 26 martie 2020
Ediţia de anul acesta a Nopţii Muzeelor va avea loc pe 14 noiembrie, potrivit unei propuneri a organizatorilor europeni, informează Mediafax. Iniţial, Noaptea Muzeelor a fost programată pentru 16 mai, dar evenimentul a fost amânat din cauza crizei provocate de noul coronavirus. „Pandemia declanşată de COVID-19 a determinat organizatorii europeni ai Nopţii Muzeelor să modifice data de organizare a ediţiei 2020. Propunerea este pentru data de 14 noiembrie 2020”, se arată într-un anunţ publicat pe pagina de Facebook a ediţiei româneşti a evenimentului cultural.
Noaptea Muzeelor este organizată în mod tradiţional în sâmbăta cea mai aporopiată de data de 18 mai, când este marcată Ziua Internaţională a Muzeelor. Anul acesta, evenimentul era programat, aşa cum am menţionat, pe 16 mai.
Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, manifestarea adună mii de muzee şi instituţii culturale din zeci de ţări europene care îşi păstrează deschise porţile în aceeaşi noapte.
Ediţia de anul trecut a Nopţii Muzeelor a atras peste 1 milion de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite instituţii muzeale, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte.
În România, evenimentul este organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor Network of European Museum.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru