După publicarea primelor estimări privind creşterea produsului intern brut în perioada ianuarie-martie 2016, s-au reluat confruntările de idei privind caracterul sustenabil al creşterii economice înregistrate de ţara noastră. Cei care se declară adepţii unui spor de PIB cât mai mare îi acuză pe cei care solicită temperarea ritmului drept căutători de nod în papură. La rândul lor, cei care se pronunţă pentru ritmuri mai moderate, dar mai sănătoase, îi acuză pe adepţii accelerării creşterii că nu au altă preocupare decât să caute nod în papură în argumentele emise în favoarea aşa-numitei creşteri sustenabile.

Am spus „aşa-numitei” deoarece cuvântul „sustenabilitate” înseamnă, în termeni economici, altceva decât o simplă creştere bazată pe factori pozitivi, reflectaţi de realităţi, nu de iluzii şi o grabă păguboasă.

În faţa acestor extreme, cel mai simplu e să recurgi la formula banală potrivit căreia adevărul se află undeva la mijloc.

Sunt convins că cititorul aşteaptă, totuşi, dacă nu adevăruri absolute, măcar o abordare ceva mai tranşantă în favoarea unei poziţii corecte.

Fără să neg importanţa factorului emoţional în derularea activităţilor economice – în acest sens, este suficient să privim la ceea ce se întâmplă, în general, în zona burselor – se cuvine reamintit că oricât de legitime ar fi unele dorinţe, în cazul de faţă, apropierea – cel puţin – faţă de nivelul mediu de dezvoltare la scara Uniunii Europene, se impune a lua în considerare, în cel mai înalt grad, putinţa. Una este să vrei şi alta să poţi. Repetarea acestui adevăr, poate şi el banal, se impune tocmai pentru a nu ne situa pe poziţii extreme, de a căuta mereu nod în papură exact acolo unde nimic nu se rezolvă prin sloganuri, inclusiv cele electorale din momentul de faţă.

Niciodată, nerăbdarea nu a fost un sfetnic bun. În acelaşi timp, ar fi absurd – de la nivelul entităţilor de bază până la scară naţională – să nu se folosească oportunităţile reale legate de evoluţiile cererii, în primul rând ale cererii populaţiei.

Bunăoară, se caută nodul în papură în ceea ce priveşte rolul principal – din prezent – al consumului în creşterea produsului intern brut. Ar fi fost bine ca oportunităţile create de reducerea TVA, de creşterea veniturilor să se irosească? Cei care critică transformarea consumului în principalul motor al creşterii economice nu numai că nesocotesc importanţa finalităţii activităţilor economice de orice natură, şi anume satisfacerea nevoilor membrilor societăţii, ci încearcă să minimalizeze şi rolul sectoarelor productive interne care asigură consumul final. E drept, acoperirea cererii a determinat şi creşterea importului, o înrăutăţire a balanţei de plăţi, însă – în aceste circumstanţe – soluţia constă în mărirea ofertei interne, nu în comprimarea consumului.

Cei care caută nod în papură pe tema enunţată omit să ia în discuţie încă un fapt esenţial. Mă refer la ieşirea investiţiilor din „amorţeală”, fapt reflectat de o creştere deosebit de semnificativă în primul trimestru din 2016, de aproape şapte procente, cu mult peste ritmul de creştere a PIB, de peste 4%.

Recenta prognoză a instituţiei naţionale de specialitate arată că, în următorii patru ani, va fi tot mai pregnantă tendinţa de amplificare a procesului investiţional, simultan cu temperarea ritmului de creştere a consumului. Astfel, se anticipează o sporire a ritmului investiţiilor cu peste 7,5% în 2019 şi o diminuare a ritmului de creştere a consumului de la 5,7% în 2016 la 4,4% în 2019.

Sunt anticipate şi alte cote de activitate, mai ales în industrie şi construcţii, ramuri ale economiei care tind să devină sau, după caz, să redevină motoarele sporirii produsului intern brut. PIB va ajunge, în 2019, potrivit estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză, la 200 de miliarde de euro, la cursul din prezent.

Sigur, pot şi trebuie luate în considerare şi părerile, mai ales cele argumentate, ale celor care se opun forţării ritmului.

Acum, având în faţă anticipările Comisiei Naţionale de Prognoză, putem să discutăm mult mai documentaţi pe această temă decât în urmă cu puţin timp. Mă refer şi la observaţiile Comisiei Europene concordante cu cele ale FMI. La rândul lor, unii analişti autohtoni şi-au exprimat rezervele în legătură cu cele comunicate de Comisia Naţională de Prognoză. Ei evocă potenţialul de creştere a PIB de numai patru procente. Dar, respectivul potenţial este – cum se zice – „bătut în cuie” pe termen mediu şi, mai cu seamă, lung? Multe depind de răspunsul la această întrebare fundamentală. Orice efort serios, adică ştiinţific, de conturare a răspunsului este aşteptat de noi toţi cu legitim interes.