Noi ediții ale publicațiilor dedicate stagiarilor CECCAR: Contabilitate și raportare financiară și Contabilitatea altor tipuri de entități
Numărul 19-20, 19 mai - 1 iun. 2020 » Publicații de specialitate
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România pune la dispoziția stagiarilor edițiile revizuite ale publicațiilor Contabilitate și raportare financiară și Contabilitatea altor tipuri de entități.
Noile ediții (a III-a pentru fiecare lucrare) au fost actualizate ca urmare a modificărilor legislative în domeniu, astfel încât să asigure o pregătire teoretică și practică solidă stagiarilor Corpului.
Lucrarea Contabilitate și raportare financiară, destinată stagiarilor din anul I, autori – Corina-Graziella Bâtcă-Dumitru, Daniela-Nicoleta Sahlian și Alina-Mihaela Irimescu, tratează, printre altele, atât teoretic, cât și practic, sfera de aplicare a raportării financiare, cadrul contabil românesc, contabilitatea evenimentelor și tranzacțiilor privind activele imobilizate (active non-curente), fiind analizate și aspecte privind contabilitatea evenimentelor și tranzacțiilor privind stocurile. Autorii abordează în acest volum și date ce țin de contabilitatea evenimentelor și tranzacțiilor privind creanțele și datoriile pe termen scurt, regularizările-cheltuieli și venituri în avans, precum și aspecte referitoare la contabilitatea tranzacțiilor privind capitalurile proprii.
Volumul Contabilitatea altor tipuri de entități, util stagiarilor din anul II, realizat de Corina-Graziella Bâtcă-Dumitru, Liviu-Marian Matac, Ileana Nișulescu-Ashrafzadeh, Aurelia Ștefănescu și Adriana Tiron-Tudor, sub coordonarea Adrianei Florina Popa, analizează cele mai importante aspecte referitoare la contabilitatea bancară, contabilitatea instituțiilor publice, contabilitatea persoanelor juridice fără scop patrimonial şi contabilitatea în partidă simplă. Lucrarea conține numeroase exemple practice și teste de autoevaluare.
Ambele volume pot fi achiziționate de la filialele CECCAR din întreaga țară, la prețul de 35 lei fiecare.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial