MyWIZ - Business în cloud
Noi măsuri de siguranță sanitară la evenimentele culturale

Noi măsuri de siguranță sanitară la evenimentele culturale

Telex » Știri 21 mai 2021  

Prin Ordinul nr. 3.032/721/2021 al ministrului Culturii și ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 525 din 20 mai 2021, a fost modificată și completată anexa la Ordinul nr. 3.245/1.805/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii. Actul normativ prevede, între altele, că, În județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte evenimente/acțiuni culturale organizate în aer liber sunt interzise.

De asemenea, potrivit noului Ordin, la evenimentele/acțiunile culturale organizate în aer liber, pe perioada stării de alertă, participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. Organizatorul va asigura verificarea dovezilor medicale prezentate de fiecare participant, pentru îndeplinirea condițiilor menționate. Minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării la spectacol și de la verificarea în Registrul electronic național de vaccinare. Cei peste 5 ani vor purta mască.

Spațiul în care se desfășoară evenimentul va fi organizat astfel încât să permită prezența a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană. În cazul în care locația este organizată cu scaune mobile (sau pufuri), acestea vor fi poziționate de către organizator astfel încât să asigure o suprafață de 2 mp pentru fiecare persoană. Dacă locația dispune de gradene, organizatorul va marca pe acestea locurile disponibile, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană. În cazul în care locația nu dispune de scaune sau gradene și este liberă (iarbă, pământ, zgură etc.), iar publicul vine cu propriile pături sau perne, organizatorul va marca solul astfel încât să asigure o suprafață de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și spații mai mari pentru familii.

În ceea ce privește evenimentele de tipul drive-in, actul normativ stipulează că accesul la acestea se face exclusiv cu autoturismul, cu condiția ca ocupanții unui autovehicul să fie membrii aceleași familii sau grupuri de până la 4 persoane, iar participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. La intrarea în locație se verifică temperatura celor din autoturism. Sunt lăsate în incintă doar persoanele care au temperatura de maximum 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces.

În județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea evenimentelor de tipul drive-in sunt interzise.

Totodată, Ordinul nr. 3.032/721/2021 prevede că spectacolele se vor desfășura fără pauze, pentru a se evita aglomerarea spațiilor, fără ca durata unui spectacol să depășească 3 ore.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.