Noi măsuri pentru protecția consumatorilor: prestatorii de servicii de plată trebuie să afișeze clar comisioanele percepute pentru conversia în și din euro
Telex » Știri 20 iulie 2022
Guvernul a aprobat astăzi Hotărârea privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2021/1230 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iulie 2021 privind plățile transfrontaliere în Uniune. „Actul normativ adoptat astăzi constituie un pas important pentru buna funcționare a pieței interne și pentru facilitarea schimburilor comerciale transfrontaliere în cadrul Uniunii. Mai exact, din acest moment, băncile, casele de schimb valutar și operatorii de plăți vor trebui să prezinte clienților, în mod clar și accesibil, comisioanele aferente schimbului valutar leu-euro și euro-leu, chiar înainte de inițierea plății de către bănci, casele de schimb valutar sau operatorii de plăți care permit plăți din lei în euro și invers”, a precizat Mihai-Ion Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, actul normativ are ca scop implementarea în legislația națională a celor mai recente modificări aduse, la nivel european, plăților transfrontaliere din UE, prin Regulamentul nr. 1.230/2021, prin introducerea obligativității ca informațiile legate de comisioanele percepute de bănci, entități de plată sau operatori de plată care oferă schimburi valutare din lei în euro și invers, atât la un bancomat (ATM), cât și la un punct de vânzare, să fie furnizate clientului înainte de inițierea plății.
Astfel, sunt stopate inegalitățile dintre utilizatorii serviciilor de plată din zona euro și cei din statele membre care nu fac parte din zona euro și se asigură alinierea comisioanelor pentru plățile transfrontaliere ȋn euro din interiorul Uniunii cu cele pentru plățile naționale corespunzătoare efectuate ȋn moneda națională a statului membru ȋn care își are sediul prestatorul de servicii de plată al utilizatorului serviciilor de plată. „De aceea, se impune transparența comisioanelor și a cursului de schimb utilizat, pentru a asigura comparabilitatea și pentru a-i permite plătitorului să facă o alegere ȋn cunostință de cauză. Comisioanele de conversie monetară pentru toate plățile cu cardul ar trebui să fie exprimate ȋn același mod, și anume ca un adaos procentual la cele mai recente rate de schimb valutar de referință euro disponibile, emise de Banca Centrală Europeană (BCE). Noile prevederi vizează, pe lângă comisionul de conversie monetară, și comisioanele de operațiune sau cele aplicate transferului efectuat online, fiind impuse sancțiuni în cazul nerespectării acestora”, se menționează în comunicat.
Pentru transferurile inițiate online, în ceea ce privește comisionul de conversie monetară, furnizorul va comunica clientului o estimare a comisionului pentru serviciile de conversie monetară aplicabil transferului, într-un mod neutru și cuprinzător.
Actul normativ stabilește măsuri în ceea ce privește comisioanele pentru conversia valutară, în special pentru protejarea consumatorilor de comisioane excesive. Clienții nemulțumiți vor putea să depună reclamații la autoritățile competente cu privire la încălcarea reglementărilor de către prestatorii de servicii de plată, după ce vor fi oficializate procedurile extrajudiciare pentru soluționarea litigiilor.
La nivel național, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală vor aplica aceste prevederi, urmând să stabilească, prin ordin comun, criteriile de identificare a categoriilor de plăți naționale care corespund unor plăți transfrontaliere. Aceste criteriile vor fi stabilite cu consultarea Băncii Naționale a României, ȋn vederea stabilirii criteriilor de identificare a categoriilor de plăți naționale care corespund unor plăți transfrontaliere, ele constituind liniile directoare, necesare ȋn activitatea de supraveghere a pieței.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane