Noi prevederi privind scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat
Numărul 27-28, 14-27 iulie 2020 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 588 din 6 iulie 2020 a fost publicată Legea nr. 104/2020 pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Actul normativ conține un articol unic ce prevede următoarele:
Sunt scutite de la plata impozitului pe venit persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire, prevăzute la art. 111 din Codul fiscal (venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal), indiferent de momentul dezbaterii succesiunii.
Vă reamintim că, potrivit art. 60 pct. 1 din Codul fiscal, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de la plata impozitului pe venit și pentru veniturile realizate din:
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc