Noi prevederi referitoare la contractele de vânzare de bunuri. Se schimbă legea garanțiilor
Numărul 48-49, 22 dec. 2021 - 11 ian. 2022 » Curier legislativ
Update: OUG nr. 140/2021privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.245 din 30 decembrie 2021.
Executivul a aprobat marți, 28 decembrie 2021, o OUG ce reglementează aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri și care transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2019/771 a Parlamentului European și a Consiliului, informează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, într-un comunicat.Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1245 din 30 decembrie 2021
Potrivit MAT, actul normativ (despre care am informat, la momentul lansării în dezbatere publică) stabilește cadrul legal cu privire la contractele de vânzare încheiate între vânzător și consumator, asigurând un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și buna funcționare a pieței interne, în special norme privind conformitatea bunurilor cu contractul, măsuri corective în caz de neconformitate, modalități de punere în aplicare a respectivelor măsuri corective, precum și garanțiile comerciale.
Conform noilor prevederi, vânzătorul răspunde față de consumator pentru orice neconformitate existentă în momentul livrării bunurilor, care se constatată în termen de doi ani de la data respectivă. În cazul bunurilor cu elemente digitale pentru care contractul de vânzare prevede furnizarea continuă de conținut digital sau de servicii digitale pentru o anumită perioadă, vânzătorul răspunde, de asemenea, pentru orice neconformitate a conținutului digital sau a serviciului digital care intervine sau este constatată în termen de doi ani de la momentul livrării pentru produse cu durată medie de utilizare de până la cinci ani, respectiv în termen de cinci ani de la data respectivă pentru produse cu durată medie de utilizare de peste cinci ani.
Potrivit noilor reglementări, vânzătorul poate să refuze aducerea la conformitate a bunurilor dacă atât reparația, cât și înlocuirea sunt imposibile sau ar crea costuri disproporționate. Același lucru se aplică și în cazul în care reparația sau înlocuirea este imposibilă, iar oricare altă măsură corectivă ar crea vânzătorului costuri disproporționate.
Pentru a îmbunătăți securitatea juridică și a evita inducerea în eroare a consumatorilor, actul normativ prevede că, în cazul în care condițiile cuprinse în anunțurile publicitare asociate privind garanția comercială sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanție, prevalează condițiile mai avantajoase.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național