Noi reglementări de ordin fiscal privind rezidența în România a persoanelor juridice străine
Numărul 19, 19-25 mai 2021 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 520 din 19 mai 2021 a fost publicat Ordinul nr. 577/2021 al ministrului Finanțelor pentru reglementarea unor aspecte privind rezidența în România a persoanelor juridice străine. Actul normativ stabilește, între altele, formularistica elaborată pentru aplicarea prevederilor art. 7 pct. 18 și 37, art. 81 și art. 230 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale convențiilor de evitare a dublei impuneri, prevăzută în anexele nr. 1 și 2*) la acest Ordin, respectiv: a) Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei juridice străine cu locul conducerii efective în România; b) Notificare privind îndeplinirea condițiilor de rezidență potrivit prevederilor art. 7 pct. 18 și 37 din Codul fiscal de către persoana juridică străină
Potrivit art. 7 pct. 18 și 37 din Codul fiscal, persoana juridică străină este rezidentă în România dacă locul de exercitare a conducerii efective este în România, realizând operațiuni care corespund unor scopuri economice, reale și de substanță și unde este îndeplinită cel puțin una dintre condițiile: a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activității persoanei juridice străine în ansamblul său se iau în România de către directorii executivi/membrii consiliului de administrație; sau b) cel puțin 50% din directorii executivi/membrii consiliului de administrație ai persoanei juridice străine sunt rezidenți.
Persoana juridică străină notificată că îndeplinește condițiile de rezidență potrivit locului conducerii efective în România are obligația să se înregistreze la organul fiscal central în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării, potrivit formularului 016 „Declarație de înregistrare fiscală/declarație de mențiuni/declarație de radiere pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România“, aprobat prin OPANAF nr. 3.725/2017.
Persoana juridică străină este considerată rezidentă în România potrivit locului de exercitare a conducerii efective de la data înregistrării fiscale la organul fiscal central.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial