Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Noi reglementări în domeniul fiscal și vamal

Noi reglementări în domeniul fiscal și vamal

Telex » Știri 17 iunie 2022  

♦ Printre altele, au fost prelungite termenul de depunere a notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare, până la 31 ianuarie 2023, și termenul privind aplicarea taxării inverse pentru mai multe activități, până la 31 decembrie 2026

Executivul a aprobat astăzi o Ordonanță de urgență privind modificarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal. Actul normativ are în vedere următoarele:

Modificarea OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale

Actul normativ prevede prelungirea datei la care se raportează obligațiile bugetare restante la 31 decembrie 2021 și care pot face obiectul restructurării. Astfel, este prelungit, până la 31 ianuarie 2023, termenul de depunere a notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare și până la 31 iulie 2023 termenul de depunere a solicitării de restructurare a obligațiilor bugetare. Potrivit unui comunicat al Executivului, sunt excluse din sfera de restructurare următoarele obligații bugetare: obligații bugetare principale și accesorii care reprezintă ajutor de stat de recuperat, acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, fonduri europene sau fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, precum și taxele vamale, accizele și taxa pe valoarea adăugată pentru care administrarea, cu excepția inspecției fiscale și a executării silite, revine Autorității Vamale Române; obligații bugetare rămase de plată ca urmare a unei restructurări care a eșuat. De asemenea, măsura de restructurare se aplică și pentru obligațiile bugetare administrate de organul fiscal local, urmând ca autoritatea deliberativă existentă la nivelul unității administrativ-teritoriale să stabilească, prin hotărâre, procedura de aplicare a acestei măsuri.

Modificarea Legii nr. 86/2006 privind Codul vamal al României

Actul normativ stabilește noi reglementări în materia infracțiunilor vamale în vederea punerii de acord a dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Codul vamal cu Decizia Curții Constituționale nr. 176. Astfel, sunt asimilate infracțiunii de contrabandă colectarea, deținerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscute ca provenind din contrabanda, dacă sunt depășite anumite cantități.

Modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

În domeniul TVA, este prelungit, până la 31 decembrie 2026, termenul privind aplicarea taxării inverse pentru: livrarea de cereale și plante tehnice, transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, livrarea de energie electrică și gaze naturale către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România, transferul de certificate verzi, furnizări de telefoane mobile, furnizări de dispozitive cu circuite integrate, furnizările de console de jocuri, tablete PC și laptopuri.

În domeniul accizelor, actul normativ vizează:

introducerea în legislația națională a unei prevederi referitoare la pragul maximal al concentrației alcoolice de 8,5 % vol., pentru care se pot aplica accize reduse la orice tip de alte băuturi fermentate, necarbonatate sau spumoase;

majorarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de contrabandă cu produse accizabile supuse marcării cu închisoare de la 2 la 7 ani. Prin această măsură se are în vedere alinierea limitelor de pedeapsă cu cele de la infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. a) din Codul Vamal.

Abrogarea unor dispoziții ale OG nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale

Actul normativ abrogă dispozițiile privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale cuprinse în OG nr.10/2015. Măsura este justificată deoarece în prezent operatorii economici din România sunt dotați cu aparate de marcat electronice fiscale moderne, în majoritate, conectate la sistemul informatic al ANAF și transmit zilnic informații privind încasările realizate de comercianți.

UPDATE: OUG nr. 85/2022 privind modificarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 17 iunie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.