Noi reglementări în domeniul gestionării financiare a fondurilor europene
Telex » Știri 8 aprilie 2022
În Monitorul Oficial nr. 345 din 7 aprilie 2022 a fost publicată OUG nr. 39/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul gestionării financiare a fondurilor europene și pentru adoptarea unor măsuri privind beneficiarii de fonduri europene. OUG nr. 39/2022 instituie măsuri concrete în vederea diminuării efectelor negative determinate de limitarea sau întreruperea activităților socio-economice urmare a contextului epidemiologic și vizează modificarea a două acte normative care reglementează gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioadele de programare: 2007-2013, respectiv 2014-2020.
Astfel, printre altele, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) sunt extinse domeniile pentru care va fi suportată TVA de la bugetul de stat, prin includerea domeniilor care privesc dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale și creșterea producției de energie din resurse regenerabile mai puțin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal).
În vederea optimizării fluxurilor financiare la nivelul Programului Operațional Regional 2014-2020 și pentru evitarea întârzierilor în efectuarea plăților către beneficiari, OUG stabilește o valoare minimă (de 200.000 lei) a cheltuielilor efectuate care trebuie incluse într-o cerere rambursare pentru ca această să poată fi depusă de beneficiari la autoritatea de management.
De asemenea, până la sfârșitul acestui an, se majorează procentajul de prefinanțare de la 10% la 30% în vederea constituirii de stocuri de materii prime și echipamente, cu condiția să existe în implementare contracte de achiziție de produse, echipamente, lucrări sau contracte de achiziții de servicii pentru documentațiile tehnico-economice.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice