Noi reglementări în privința desfășurării activității în învățământ, în contextul prelungirii pandemiei
Numărul 34, 15-21 sept. 2021 » Direct de la sursă
Cursurile predate online parțial sau total vor fi recunoscute
În Monitorul Oficial nr. 876 din 13 septembrie 2021 a fost publicată OUG nr. 99/2021 privind modificarea unor acte normative din domeniul învățământului, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Actul normativ prevede, între altele, că, în funcție de situația epidemiologică și de specificul fiecărei instituții de învățământ superior, în anul universitar 2021-2022, în baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice și cu respectarea calității actului didactic, modalitatea de desfășurare a activității didactice ce presupune prezența fizică a studenților se stabilește prin hotărâre a senatului universitar, cu respectarea măsurilor legale în vigoare și a reglementărilor generale și sectoriale din Uniunea Europeană privind minimul orelor de practică.
În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a studenților, desfășurarea activităților prevăzute la art. 287 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare (respectiv: activități de predare; activități de seminar, lucrări practice și de laborator, îndrumare de proiecte de an; îndrumarea elaborării lucrărilor de licență; îndrumarea elaborării disertațiilor de master; îndrumarea elaborării tezelor de doctorat; alte activități didactice, practice și de cercetare științifică înscrise în planurile de învățământ; conducerea activităților didactico-artistice sau sportive; activități de evaluare; tutorat, consultații, îndrumarea cercurilor științifice studențești, a studenților în cadrul sistemului de credite transferabile; participarea la consilii și în comisii în interesul învățământului) – aferente anului universitar 2021-2022, a examenelor de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare pentru anul universitar menționat se pot realiza și prin intermediul tehnologiei asistate de calculator și al internetului, pentru formele de organizare a programelor de studii cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță.
Actul normativ modifică și o serie de reglementări incluse în Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, în perioada 13 septembrie 2021 – 10 ianuarie 2022, prin excepție de la prevederile alin. (1), în baza și sub rezerva analizei situației epidemiologice la nivel național realizate de Ministerul Sănătății împreună cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin ordin al ministrului educației, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem online.
Pe perioada stării de alertă, precum și pe tot parcursul anului universitar 2021-2022, instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calității actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative de predare-învățare-evaluare, în format online, în conformitate cu propriile metodologii. De asemenea, se pot desfășura online și examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare.
Activitățile didactice și de cercetare prevăzute la art. 287 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat desfășurate online în anul universitar 2021-2022, precum și pe toată perioada stării de urgență, necesitate sau alertă, în cadrul formelor de învățământ cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță se circumscriu prevederilor art. 139 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și sunt recunoscute.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională