Noi reglementări la nivel comunitar privind comerțul electronic
Numărul 10, 31 mai - 6 iunie 2016 » Curier legislativ
Comisia Europeană (CE) a prezentat, săptămâna trecută, un pachet de măsuri menite să le permită consumatorilor și întreprinderilor să efectueze cu mai multă ușurință și încredere achiziții și vânzări online de produse și servicii, pe întreg teritoriul UE. Concretizând strategiile sale privind piața unică digitală și piața unică, Comisia Europeană a prezentat un plan alcătuit din trei piloni, având drept obiectiv stimularea comerțului electronic prin abordarea problemei geoblocării, prin asigurarea unei livrări transfrontaliere de colete mai accesibile și mai eficiente, precum și prin promovarea încrederii consumatorilor ca urmare a îmbunătățirii protecției și a aplicării legii.
„Discriminarea în rândul consumatorilor din UE ca urmare a obiectivului de a fragmenta piețele de-a lungul granițelor naționale nu își are locul în cadrul pieței unice. Cu ajutorul unor norme mai clare, al unei aplicări îmbunătățite a legii și al unei livrări transfrontaliere de colete mai accesibile, va fi mai ușor pentru consumatori și întreprinderi, în special pentru IMM-uri, să profite din plin de piața unică a UE și de comerțul electronic transfrontalier”, a declarat Elżbieta Bieńkowska, comisar pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri.
- O propunere legislativă menită să vizeze geoblocarea nejustificată și alte forme de discriminare pe motive de naționalitate, de reședință sau de stabilire;
- O propunere legislativă privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete, menită să sporească transparența prețurilor și să îmbunătățească supravegherea reglementară;
- O propunere legislativă vizând consolidarea aplicării drepturilor consumatorilor și orientări vizând clarificarea, printre altele, a aspectelor considerate drept practici comerciale neloiale în mediul digital.
Comisia propune o serie de acte legislative pentru a se asigura că acei consumatori care doresc să achiziționeze produse și servicii într-o altă țară din UE, fie online, fie în persoană, nu sunt discriminați din punctul de vedere al accesului la prețuri, al vânzărilor sau al condițiilor de plată, cu excepția cazului în care acest lucru poate fi justificat în mod obiectiv din motive precum TVA sau anumite dispoziții juridice de interes public. „Atunci când un consumator intră într-un magazin dintr-o altă țară din UE, proprietarul nu solicită cartea de identitate a consumatorului respectiv pentru a accepta o achiziție sau pentru a ajusta prețul sau condițiile de vânzare. Însă, în mediul online, sunt mult prea dese situațiile în care accesul consumatorilor la oferte din alte țări este blocat, de exemplu prin redirecționarea consumatorului către site-ul web din țara sa sau prin impunerea obligativității ca acesta să plătească utilizând o carte de debit sau de credit dintr-o anumită țară. Acest gen de discriminare nu își are locul pe piața unică”, se arată într-un comunicat al CE.
Pentru a evita introducerea unor poveri disproporționate pentru întreprinderi, regulamentul nu impune obligativitatea de a livra pe întreg teritoriul UE și scutește întreprinderile mici, care fac obiectul unui plafon de TVA național, de punerea în aplicare a anumitor dispoziții.
Noul regulament va contribui la sporirea transparenței prețurilor și a supravegherii reglementate a serviciilor de livrare transfrontalieră de colete, astfel încât consumatorii și comercianții cu amănuntul să beneficieze de livrări accesibile și de opțiuni de returnare convenabile chiar și către sau dinspre regiuni periferice.
- să verifice dacă site-urile web procedează la geoblocarea consumatorilor sau dacă ele oferă condiții de postvânzare care nu respectă normele UE (de exemplu, drepturi de retragere);
- să dispună închiderea imediată a site-urilor web care găzduiesc înșelătorii;
- să solicite informații de la registratorii de domeniu și de la bănci pentru a determina identitatea comerciantului responsabil.
De asemenea, Comisia publică orientări actualizate privind practicile comerciale neloiale pentru a răspunde, printre altele, la provocările prezentate de mediul digital. Acestea aduc clarificări în legătură cu aplicarea Directivei privind practicile comerciale neloiale. Orientările revizuite includ, totodată, două seturi de principii de autoreglementare, convenite între părțile interesate: primul set de principii va veni în sprijinul instrumentelor de comparare pentru o mai bună respectare a dispozițiilor Directivei, iar cel de-al doilea set va contribui la aplicarea normelor privind practicile comerciale neloiale în materie de afirmații înșelătoare și nefondate privind protecția mediului.
Pachetul de măsuri privind comerțul electronic vine în completarea a două propuneri legislative referitoare la furnizarea de conținut digital, la vânzările online și la alte vânzări la distanță de bunuri, pe care Comisia le-a propus în decembrie 2015, precum și a viitoarei propuneri privind simplificarea TVA, planificată pentru toamna anului 2016.
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc