Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Noi reglementări privind asistența medicală acordată pacienților în unitățile sanitare non-COVID și ambulatoriile de specialitate pe perioada stării de alertă

Noi reglementări privind asistența medicală acordată pacienților în unitățile sanitare non-COVID și ambulatoriile de specialitate pe perioada stării de alertă

Numărul 23-24, 16-29 iun. 2021  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial nr. 595 din 15 iunie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 891/2021 al ministrului Sănătății pentru modificarea anexei nr. 2 la OMS nr. 828/2020 privind măsurile de organizare și desfășurare a activității la nivelul cabinetelor stomatologice, la nivelul unităților sanitare non-COVID și al ambulatoriilor de specialitate pe perioada stării de alertă. Potrivit actului normativ, în ceea ce privește unitățile sanitare non-COVID, pacienții care nu sunt considerați cazuri suspecte de COVID-19 vor fi internați în secțiile aferente patologiei pe care o prezintă, cu asigurarea unei distanțe de 1 metru între paturi.

De asemenea, actul normativ prevede că pacienții care necesită consultație și/sau tratament în ambulatoriul de specialitate vor solicita telefonic programarea la un dispecerat organizat în cadrul ambulatoriului de specialitate, care va efectua un triaj epidemiologic centrat pe identificarea eventualelor semne și simptome clinice compatibile cu COVID-19 (tuse, febră, dureri în gât, dificultăți de respirație) sau risc de a fi infectat conform definițiilor de caz elaborate și publicate de către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control Boli Transmisibile.

Pacienților care nu sunt considerați cazuri suspecte de COVID-19 li se vor comunica data și ora prezentării pentru diagnostic și tratament, astfel încât să nu se suprapună cu mai mult de un pacient, aflat deja în cabinetul medical de specialitate. Atât pacienții, cât și personalul medico-sanitar trebuie să respecte măsurile de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2 (purtarea măștii de protecție, igiena riguroasă a mâinilor, evitarea, pe cât posibil, a contactului cu suprafețele și obiectele din unitatea sanitară).

Pacienților care sunt considerați cazuri suspecte de COVID-19 li se vor solicita datele personale (nume, prenume, CNP, adresa de reședință) și se va anunța direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București, după caz, în vederea efectuării testelor de identificare a virusului SARS-CoV-2.

Pacienții programați care la sosirea în ambulatoriu prezintă semne și simptome clinice compatibile cu COVID-19 vor fi îndrumați într-un spațiu de izolare individuală unde li se vor efectua teste de identificare a virusului SARS-CoV-2; în lipsa unui spațiu individual de izolare, pacienții vor fi îndrumați către cea mai apropiată unitate de triaj spitalicesc, pentru aplicarea procedurii pentru cazurile suspecte.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.