Noi reglementări privind pensiile de serviciu. Acestea nu vor mai putea depăși salariile nete
Numărul 30-31, 8-21 august 2017 » Curier legislativ
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea nr. 263/2010. Actul normativ prevede, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul al pensiei.
„Precizăm că niciuna dintre pensiile de serviciu aflate în plată nu va fi micșorată ca urmare a adoptării acestei ordonanțe de urgență. Totodată, nu suferă modificări nici baza de calcul și nu intervin schimbări nici în ceea ce privește vârsta și vechimea avute în vedere la data depunerii cererii de pensionare. Măsurile au fost adoptate în vederea eliminării inechităților dintre categoriile de pensionari, dar și în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut și cu 300% în ultimii ani, ca urmare a creșterilor salariale semnificative din respectivele domenii de activitate. Spre exemplu, o pensie de serviciu stabilită la aproximativ 7.000 lei în anul 2010 a ajuns la valoarea de 22.000 lei în anul 2017, ca urmare a corelărilor cu creșterile salariale, efectuate ulterior pensionării. Adoptarea acestor măsuri era necesară în contextul în care Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede creșteri anuale semnificative ale salariilor în următorii ani, ceea ce ar fi generat, implicit, actualizarea pensiilor de serviciu cu sume ce ar fi putut produce efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, din care sunt suportate”, explică Guvernul, într-un comunicat.
Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informații, celui aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic și Consular, al Curții de Conturi, celui auxiliar din instanțe și parchete, funcționarilor parlamentari, dar și membrilor Senatului României și Camerei Deputaților. Executivul precizează că pensiile magistraților nu sunt incluse în categoriile enumerate anterior pe motiv că acestea au făcut obiectul a două decizii ale Curții Constituționale a României.
„Totodată (...), actul normativ prevede că orice persoană din categoriile enumerate poate alege să se pensioneze în baza actualelor prevederi legale, până la 15 septembrie. Recomandarea este, totuși, aceea ca personalul din categoriile amintite să rămână în activitate, în condițiile în care Legea nr. 153/2017 prevede creșteri salariale considerabile pentru următorii ani, care vor genera, implicit, pensii mai mari”, se mai spune în comunicatul emis de Guvern.
(Copyright foto: stylephotographs / 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial